UPDATE Rezultatele sondajelor exit-poll: PSD, AUR, USR și PNL sunt pe primele locuri
Sondajele publicate la ieşirea de la urne plasează PSD pe prima poziție în alegerile parlamentare. AUR, USR şi PNL se află pe următoarele poziții.
Lica Manolache și Eugen Cojocariu, 01.12.2024, 21:10
UPDATE
Partidul Social Democrat a obţinut la Camera Deputaţilor 25,50% din voturile electoratului, Alianţa pentru Unirea Românilor – 19,30%, Uniunea Salvaţi România – 15,70%, Partidul Naţional Liberal – 15,30%, arată datele exit-poll-ului realizat duminică de Centrul de Sociologie Urbană şi Regională – CURS, la alegerile parlamentare. Pe următoarele locuri se află: SOS România – 5,50%, Partidul Oamenilor Tineri – 5,50%, UDMR – 5%, SENS – 3,40%. Datele sunt valabile pentru ora 21,00.
Partidul Social Democrat a obţinut la Senat 25,70% din voturile electoratului, Alianţa pentru Unirea Românilor – 19,50%, Uniunea Salvaţi România – 15,70%, iar Partidul Naţional Liberal – 15,60%, arată datele exit-poll-ului realizat duminică de Centrul de Sociologie Urbană şi Regională – CURS, la alegerile parlamentare. Pe următoarele locuri se află: SOS România – 5,50%, Partidul Oamenilor Tineri – 5,30%, UDMR – 5%, SENS – 3,10%. Datele sunt valabile pentru ora 21,00.
Până la ora 21.00 şi-au exprimat opţiunea, prin vot, pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, 52.33% din numărul alegătorilor înscrişi în listele electorale, din care 51.01% femei şi 48.99% bărbaţi, 54.66% în mediul urban, respectiv 49.32% în mediul rural. Prezenţa la vot pe grupe de vârstă se prezintă astfel: 7.31% – alegători cu vârsta între 18 – 24 de ani 12.36% – alegători cu vârsta între 25 – 34 de ani 18.6% – alegători cu vârsta între 35 – 44 de ani 39.6% – alegători cu vârsta între 45 – 64 de ani 22.13% – alegători cu vârsta peste 65 de ani.
–-
Sondajele publicate la ora 21:00 plasează PSD pe prima poziție în alegerile parlamentare. AUR, USR și PNL se află pe următoarele poziții.
Rezultatele sondajului exit-poll realizat de CURS arată următoarea ordine:
PSD – 26%
AUR – 19%
USR – 15,5%
PNL – 15,5%
SOS – 5,5%
POT – 5,5%
UDMR – 5%
SENS – 3,3%
REPER -1,2%
FD – 1,1%
Un sondaj INSCOP care nu este de tip exit-poll arată rezultatele de mai jos
Senat:
PSD: 24,8%
AUR: 21,6%
PNL: 14,6%
USR: 12,6%
SOS: 7,2%
POT: 5,2%
UDMR: 4,8%
SENS: 3,6%
Forța Dreptei: 1,4%
Reper: 1%
DREPT: 0,6%
Camera Deputaților:
PSD: 25,1%
AUR: 19,9%
PNL: 13,7%
USR: 13,3%
SOS: 7%
POT: 5,4%
UDMR: 5%
SENS: 4,2%
Forța Dreptei: 1,4%
Reper: 1%
DREPT: 0,6%
În România au votat aproape 8 milioane de persoane. Prezenţa la vot a fost de peste 52%. 766.000 alegători au votat în diaspora. 4.343 de alegători au votat prin corespondenţă. Cei mai mulţi alegători români au votat în Marea Britanie – peste 141.000, Italia – peste 128.000, Germania – peste 122.000, Spania – peste 95.000, Republica Moldova – peste 81.000. De asemenea, au votat în Franţa – peste 39.000 cetăţeni români, în Belgia – peste 34.000 şi în Austria – aproape 27.000.
Rezultatul de la alegerile parlamentare este un semnal important pe care românii l-au transmis clasei politice, a declarat preşedintele PSD, Marcel Ciolacu. Am înţeles răspunderea pe care o avem faţă de România. Consider că trebuie să privim cu toţii rezultatul de astăzi. Este un semnal important pe care românii l-au transmis clasei politice. Practic, să continuăm să dezvoltăm ţara cu banii europeni, dar în acelaşi timp să ne protejăm identitatea, valorile naţionale şi credinţa. Trebuie să ne concentrăm pentru a număra corect fiecare vot din fiecare secţie, a declarat Ciolacu.
Preşedintele AUR, George Simion, declară că soluţia pentru viitorul României este dialogul, menţionând că actuala clasă politică ‘a căzut în groapa pe care singură şi-a creat-o’. România nu va fi salvată de politicieni corupţi sau de elitele care şi-au vândut sufletul globalismului. România va fi salvată de poporul său, de oameni simpli, cinstiţi, care cred în dreptate, în muncă şi în solidaritate. Astăzi, mai mult ca oricând, avem nevoie de unitate, a spus Simion.
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat că liberalii sunt dispuşi să participe la o coaliţie de guvernare, iar baza de discuţie pentru aceasta să fie programul de reforme pe care îl propun aceştia. În ceea ce priveşte rezultatul votului, aşa cum vedeţi, va fi un Parlament pulverizat cu mai multe partide şi cred că inevitabil se va pune problema formării unei coaliţii de guvernare, a spus Bolojan.
Preşedinta USR, Elena Lasconi, apreciază că sistemul creat de vechii politicieni a ‘înfuriat’ poporul român şi consideră că este necesară o schimbare a elitei politice. Ea a menţionat că în acest moment nu mai este vorba despre candidaţi şi partide politice, ci despre democraţia din România, despre apartenenţa la Uniunea Europeană şi NATO.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat după terminarea votării în ţară şi afişarea rezultatelor sondajelor la ieşirea de la urne (exit-poll), că este foarte mulţumit de rezultatul votului la alegerile parlamentare şi că îşi doreşte ca UDMR să aibă un cuvânt de spus în ceea ce priveşte direcţia în care va merge România.