Focus
Sentimentul unității naționale a existat dintotdeauna la români. Vorbeau o limbă romanică, indiferent unde se aflau, în Moldova, Valahia sau Ardeal, sau în jurul acestor principate medievale.
Marius Tiţa, 01.12.2024, 09:30
Sentimentul unității naționale a existat dintotdeauna la români. Vorbeau o limbă romanică, indiferent unde se aflau, în Moldova, Valahia sau Ardeal, sau în jurul acestor principate medievale. Obiceiurile străvechi erau aceleași și, cum spunea un cercetător, aveau aceleași cântece de leagăn. Nu au fost singurul popor european despărțit în mai multe state. Dimpotrivă, românii au reușit să se unească statal înaintea germanilor și italienilor.
În 1600, voievodul Țării Românești, Mihai Viteazul, schimbă statutul de supus al principelui transilvan cu cel de domnitor al Transilvaniei. Apoi intră victorios în Moldova, reunind sub sceptrul său cele trei principate în care trăiau românii. A fost pentru o scurtă perioadă de timp și are parte, în prezent, de cele mai fanteziste contestări. Este cert, însă, că unirea realizată de Mihai Viteazul nu a fost întâmplătoare, că locuitorii Moldovei, Valahiei și majoritarii din Transilvania, reclamată și de Buda și de Viena, aveau conștiința că formează aceeași națiune.
În 1859, românii din Moldova și cei din Muntenia își aleg același domnitor, pe Alexandru Ioan Cuza, și pun marile puteri ale momentului în fața faptului împlinit. Treptat, unirea celor două principate s-a consolidat și a fost acceptată. În 1877, România intră în războiul ruso-turc și își capătă independența față de otomani pe câmpul de luptă. Redeșteptarea națională devine un proces rapid și intens, românii au statul lor în care își dezvoltă societatea, cultura și civilizația.
Când începe Primul Război Mondial, România s-a declarat neutră. Societatea era cuprinsă de o dilema. Intrarea în acest război era inevitabilă dar existau două mari tendințe. Regele Carol I, de origine germană, își dorea să lupte alături de Puterile Centrale, Austro-Ungaria și Germania. Populația și clasa politică voiau să lupte alături de Antanta. Fiecare avea motivele sale dar nimeni nu uita că românii din Transilvania sufereau de secole un adevărat regim de apartheid, în Austro-Ungaria.
După doi ani de neutralitate, noul rege, Ferdinand, care își înlocuise unchiul pe tronul României, se supune voinței naționale și intră în război alături de franco-englezi, pentru eliberarea fraților din Ardeal. După doi ani de război cumplit, când imperiile se prăbușesc, românii din Ardeal își organizează o mare adunare, cu 1228 de delegați care, într-o organizare impecabilă, votează unirea cu Regatul României.
Adunarea de la Alba Iulia a avut loc la 1 decembrie 1918 și această zi a unității este, în prezent, Ziua Națională a României. În cumplitul an 1918, românii din Basarabia, Bucovina și Transilvania votaseră, pe rând, în această ordine, unirea cu România. La 27 martie, Sfatul Țării, organismul reprezentativ care conducea Basarabia, constituită într-o republică independentă, vota unirea cu România. Revoluția bolșevică începuse și situația cu trupele fostului aliat rus era scăpată de sub control. România rezista și ea cu greu, doar în Moldova de pe dreapta Prutului, cu familia regală și toată conducerea țării refugiate la Iași.
Când se apropie încheierea războiului, România reintră în război și devine un factor de stabilitate într-o Europă bântuită de stafia ambițiilor comuniste. Bucovina, ce fusese posesiune a Vienei, și întreg Ardealul, băgat cu forța în partea maghiară a monarhiei dualiste, au cerut alipirea cu România tot prin votul reprezentanților aleși ai românilor. Se încheia, astfel, un lung proces de constituire a statului național, unitar, al românilor, aflați, de secole, la confluența unor mari imperii.
Austro-Ungaria dispare ca stat și presiune, otomanii nu mai sunt un pericol, doar Rusia țaristă, transformată în imperiu sovietic, nu uită și nu iartă că românii din Basarabia votaseră alipirea la țara lor. În 1940, Stalin, susținut de aliatul său de atunci, Hitler, dă un ultimatum dement României, și năvălește cu trupele ca să pună stăpânire, din nou, pe Basarabia. Pe care o va amputa de teritorii și o va face republică sovietică unională, una dintre cele 15. Aceasta este povestea cronologică a reunirii românilor într-un singur stat, o dorință uriașă, măcinată timp de veacuri de marile imperii care râvneau la aceste spațiu. (Marius Tița)