Centenar Eugen Lovinescu
Cultura română îl omagiază în anul 2024 pe unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai ei, este vorba despre istoricul și criticul literar Eugen Lovinescu.
Steliu Lambru, 25.11.2024, 16:21
Născut în 1881 la Fălticeni, în nordul României, și mort în 1943 la București, lui Lovinescu i se datorează, între altele, masiva carte în trei volume ”Istoria civilizației române moderne”. Apărută în anii 1924-1925, apariție de la care au trecut 100 de ani, cartea reprezintă viziunea lui despre societățile mici care au tendința să se sincronizeze cu cele mari.
Autorul, adept convins al valorilor occidentale, expune legea imitației prin care arată influența pe care societățile înapoiate o suferă din partea celor avansate. Tendința civilizațională este, în opinia lui Lovinescu, cea a sincronizării societăților înapoiate cu cele avansate.
De la apariția sa, cartea lui Lovinescu a căpătat o importanță din ce în ce mai mare pentru societatea românească. În cei 100 de ani, teza sincronismului lovinescian a fost deopotrivă atacată și apărată. Readusă astăzi în atenția publicului, cartea merită omagiul adus, în opinia profesorului de literatură română de la Universitatea București Ion Bogdan Lefter, datorită complexității ei care trece dincolo de aceea a unei istorii literare oarecare.
”Întrebarea pe care sigur mi-am pus-o este de ce această carte? Și sigur că putem da o serie de răspunsuri care au mai multe straturi.
Primul răspuns este importanța extraordinară a figurii autorului, a lui Lovinescu. Eu plusez, pentru mine este cel mai important critic literar român dintotdeauna, chiar figura-cheie a culturii române de la 1900 încoace.
Al doilea strat al răspunsului este poate mai convingător, în sensul că nu presupune valorizare și, eventual, subiectivitate. Ține de profilul acestei cărți în raport cu tematica și în raport și cu lumea românească de azi. Lovinescu a fost un critic literar, relevanța lui pluridisciplinară este indiscutabilă.”
Ion Bogdan Lefter crede că textul lui Lovinescu merită adus la zi. Se știe că orice text este produsul timpului său, el se ”învechește” odată cu trecerea anilor. Astfel, Lefter susține că Lovinescu poate fi lecturat cu ochii secolului 21.
”Sincronismul este, a fost și continuă să fie o formă de globalizare. Globalizarea este o formă de sincronizare. Reducerea decalajelor, intrarea în competiții, alinierea definesc și procesele micro.
Dacă vorbim despre o singură nație sau despre o regiune suntem încă, din punct de vedere planetar, la o scară micro. Sau dacă privim la scară largă planetară, nu chiar macro, fenomenele de fapt sunt omoloage, cu multe, multe nuanțe și cu multe reglaje fine pe care trebuie să le adăugăm, evident. Și atunci, poate că Lovinescu și ideea generatoare a reflecțiilor culturale extinse legate de istoria civilizației române moderne au și un sens contemporan și chiar proiectiv, firesc. Nu spun lucrul pe care îl spun pentru ca să hipertrofiez imaginea lui Lovinescu ca un profet al globalizării.”
Direcția în care merge civilizația umană nu i-a lăsat niciodata indiferenți pe cei interesați de mode și tendințe. Cum cultura și civilizația nu pot fi separate, despre ele auzim astăzi opinii care vin din trecut și sunt reevaluate în funcție de ideile prezentului.
Ion Bogdan Lefter, plecând de la enunțurile lui Lovinescu, spune că mersul umanității poate fi privit mai mult ca un rezultat al acumulărilor treptate decât ca unul al pulsiunilor extreme și spontane.
”Îmi asum ferm ideea gradualităților în evoluție, ceea ce presupune în primul rând continuități. Continuitățile pot fi mai lente sau mai iuți, ritmurile pot apropia continuitatea, ideea de continuitate de cea de ruptură. Nu exclud ideea de ruptură, există momente de ruptură.
Sunt ele atât de radicale, cum formulăm adeseori? Sau ele fac parte din procesele mai largi, mai ample, de evoluție, de continuitate, de gradualitate, care includ și reculuri, includ și rupturi și reînnodări, și așa mai departe.
În orice caz, aș folosi mult mai prudent, mai rar, calificative care sigur că, retoric, sunt pregnante și utile, calificative din categoria radicală, rupturi radicale.”
Autori precum Eugen Lovinescu, care au depășit granițele disciplinelor în care s-au specializat, au fost rari. Ion Bogdan Lefter consideră că timpurile istorice prin care trec societățile au spiritele care să le înțeleagă.
”Lovinescu avansează foarte rapid către înțelegerea faptului că nu poate fi înțeleasă, și nu există, o literatură fără caracter istoric. Nu există istorie a literaturii fără fundalul istoriei sociale, al istoriei mari.
Este, de fapt, o ipostază a celor care înțeleg, care au înțeles în epocă, în toate domeniile socioculturale. Doar că dezbaterea publică presupune, în primul rând, discurs. Discursivitatea, redactarea, scrisul expresiv sunt la liber, le pot utiliza profesioniștii din toate domenii. Dar, evident, scriitorii se și pregătesc pentru aceasta, sunt chiar profesioniștii discursivității publice.”
Acum 100 de ani, Eugen Lovinescu a lăsat moștenire culturii române o mare carte. A fost atât o carte identitară a societății românești, cât și una a devenirii ei.