Comisia solicită României și altor cinci state să transpună Directiva privind asigurarea auto
Comisia Europeană solicită insistent României și altor cinci țări să transpună integral Directiva privind asigurarea auto. Este a doua etapă a procedurii de infringement declanșată de Executivul european împotriva României. Aflați ce riscă țara noastră dacă nu transpune directiva europeană.
Luminița Voinea, 19.11.2024, 09:55
Comisia Europeană a decis recent să avertizeze, prin avize motivate, România, Bulgaria, Spania, Letonia, Malta și Portugalia pentru că nu au transpus integral în legislaţia naţională Directiva modificată privind asigurarea auto.
Aceasta urmăreşte să consolideze protecţia victimelor accidentelor rutiere în întreaga Uniune Europeană. Concret, directiva facilitează controlul asigurării auto obligatorii şi stabilește un mecanism de despăgubire a victimelor în caz de insolvenţă a asiguratorului responsabil.
De asemenea, directiva face mai ușoară schimbarea asiguratorului pentru deţinătorii de polițe, iar acest lucru trebuie să se facă prin asigurarea unui tratament egal şi nediscriminatoriu al certificatelor privind istoricul daunelor. Potrivit noilor reguli, persoanele care au un istoric de daune anterioare într-un alt stat membru al UE trebuie tratate în mod egal cu asigurații naționali, aplicându-se inclusiv reducerile de care beneficiază aceștia. Deținătorii de polițe vor avea dreptul de a solicita o declarație privind daunele de răspundere civilă care implică un vehicul, pentru cel puțin cinci ani precedenți.
Termenul-limită pentru transpunerea directivei europene a fost 23 decembrie 2023.
Comisia a avertizat statele membre că au depășit termenul limită la începutul lui 2024, iar avizul transmis acum cateva zile este a doua etapă a procedurii de infringement declanșată de executivul european.
România, Bulgaria, Spania, Letonia, Malta și Portugalia au acum la dispoziție două luni pentru a răspunde și a lua măsurile necesare. În caz contrar, Comisia poate decide să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu privire la aceste cazuri.
Pentru a evita eventualele sancțiuni, Autoritatea de Supraveghere Financiară din România a elaborat un proiect de lege, pe care inițiatorul legislativ, Ministerul Finanțelor Publice, l-a introdus pe agenda Guvernului, care l-a adoptat și trimis în Parlament pentru dezbatere și vot. Proiectul a trecut de Senat, prima cameră sesizată, iar în prezent se află în Camera Deputaților.