Jurnal românesc – 04.11.2024
Ambasada României în SUA a inaugurat, pe 30 octombrie, o expoziție dedicată episodului istoric al Tezaurului României trimis la Moscova în timpul Primului Război Mondial și nerecuperat.
Daniela Budu, 04.11.2024, 11:15
Sub titlul „Tezaurul de aur al Băncii Naționale a României trimis la Moscova și niciodată returnat – o creanță mai veche de un secol”, evenimentul a marcat începutul unei serii de acțiuni diplomatice menite să facă cunoscut în SUA acest caz de interes național.
Expoziția a fost organizată la reședința Ambasadorului României, Andrei Muraru, și include documente și înscrisuri istorice care demonstrează că, în 1916, România a trimis 91,5 tone de aur la Moscova pe baza unui acord recunoscut internaţional. Nu a reușit să le recupereze, deși toate obligațiile au fost respectate cu strictețe de partea română.
La eveniment au participat oficiali ai BNR, membri ai unor instituții federale americane, reprezentanți ai Băncii Mondiale și ai FMI.
Ambasadorul Andrei Muraru a reafirmat angajamentul României de a menține această problemă pe agenda internațională: „Împreună, ca aliați și parteneri, nu vom abandona niciodată ceea ce trebuie să prevaleze din punct de vedere moral și juridic – fie că vorbim despre pace în Ucraina, viitorul democratic al Republicii Moldova sau recuperarea Tezaurului istoric al României”.
Limba română va fi, începând cu acest an universitar, parte din oferta educaţională a Universităţii Cambridge din Marea Britanie, informează Ministerul Educaţiei. Potrivit acestuia, Institutul Limbii Române anunţă organizarea concursului pentru ocuparea a patru posturi de lector de limba română la Universitatea Cambridge şi la universități din Maroc, Bulgaria și Republica Moldova. Candidaţii trebuie să fie cadre didactice, titulare într-o unitate de învăţământ românească acreditată sau autorizată, cu o vechime la catedră de minimum 2 ani – precizează ministerul. Postul de lector de limba română presupune promovarea limbii, literaturii, culturii şi civilizaţiei româneşti prin: activităţi didactice, de cercetare ştiinţifică, precum şi prin organizarea şi participarea la alte activităţi profesionale şi culturale în comunitatea academică – mai transmite ministerul de la București.
Centrul de artă Contemporană Conde Duque din Madrid găzduiește, până pe 8 decembrie, instalația „Fântâna” creată de arhitectul Cristian Corvin. Proiectul a reprezentat România la cea de a X-a ediție a Festivalului Internațional de Arhitectură și Design Concéntricodin Logroño, Spania. Proiectul este o fântână circulară cu un element jucăuș în centru, o compoziție de oglinzi convexe (asemănătoare cu cele din trafic) înfățișând o figură zoomorfă care ar putea fi o caracatiță, dar și un extraterestru sau altă ființă fantastică. Apa iese din „ramuri” sau „brațe” dintr-o multitudine de jeturi mici. Oglinzile se rotesc pe axe, astfel încât oamenii să poată vedea reflexia în mișcare a mediului urban, a activităților sociale și, de asemenea, a lor înșiși.
Cristian Corvin a câștigat numeroase premii și nominalizări la concursuri locale și internaționale, atât pentru design de interior, cât și pentru design de obiect sau light design. Lucrările sale au fost publicate în aproximativ 40 de proiecte internaționale, reviste și albume de specialitate în Olanda, Marea Britanie, Hong Kong, Israel, Coreea de Sud, Grecia, Ungaria, China sau Germania.
Pentru prima dată în istoria sa, Orchestra Filarmonicii de Stat Târgu Mureș va susține, pe 8 noiembrie, un concert extraordinar la Viena, în Sala Aurie a renumitului Musikverein. Programul concertului cuprinde lucrări de George Enescu, Béla Bartók și Astor Piazzolla, iar la pupitru se va afla dirijorul argentinian Pablo Boggiano.
La concertul promovat pe parcursul anului la Târgu Mureș, București și Viena, toate cele 1700 de bilete cu loc sunt epuizate. Este una dintre rarele prezențe ale unei orchestre din România în prestigioasa sală a Musikverein. Concertul de la Viena reprezintă un eveniment memorabil pentru România, în care sunt prezentate publicului austriac lucrări deosebite ale unor compozitori care au promovat de-a lungul carierei România artistică.
Trupa Zdob şi Zdub și Fraţii Advahov au dat startul turneului internaţional ‘Trenuleţul’, care se va desfăşura până pe 14 decembrie. Muzicienii vor susţine concerte în Moldova, România, SUA şi Canada. ‘Trenuleţul’ face referire la piesa ‘Blitzkrieg Bop’ a trupei Ramones şi demonstrează dragostea trupei Zdob şi Zdub pentru naraţiunea tradiţională. Piesa relatează despre o călătorie energică şi plină de bucurie cu trenul între capitalele Moldovei şi României – Chişinău şi Bucureşti, iar videoclipul ilustrează perfect starea de spirit a cântecului.