Reacții româneşti şi internaţionale la rezultatul referendumului din Republica Moldova
Rezultatul referendumului din 20 octombrie 2024 din Republica Moldova, care a arătat o ușoară majoritate în favoarea aderării la Uniunea Europeană, a generat reacții diverse din partea politicienilor români şi europeni.
Florenta Zaharescu, 21.10.2024, 16:33
Rezultatul referendumului din 20 octombrie 2024 din Republica Moldova, care a arătat o ușoară majoritate în favoarea aderării la Uniunea Europeană, a generat reacții diverse din partea politicienilor români şi europeni.
Marcel Ciolacu: “Un pas important spre Vest”
Premierul României, Marcel Ciolacu, a salutat rezultatul referendumului, subliniind importanța acestuia pentru viitorul european al Republicii Moldova. El a declarat că rezultatul strâns demonstrează necesitatea intensificării eforturilor pentru a convinge cetățenii din zonele rurale și din provincie, unde influența propagandei rusești este mai puternică. Ciolacu a felicitat cetățenii moldoveni pentru rezistența lor în fața presiunilor externe și a subliniat sprijinul total al României pentru Republica Moldova.
Elena Lasconi: “Prosperitatea vine de la Vest”
Președinta USR, Elena Lasconi, a felicitat cetățenii moldoveni pentru alegerea făcută, subliniind că prosperitatea și democrația vin din Vest, nu din Rusia lui Putin. Lasconi a criticat politicienii români care, în opinia ei, își ascund incompetența cu replici favorabile Rusiei și a subliniat importanța unei comunicări clare și oneste între stat și cetățeni.
Klaus Iohannis: “Un pas spre modernizare”
Președintele României, Klaus Iohannis, a salutat victoria forțelor pro-europene din Republica Moldova și a exprimat speranța că acest rezultat va accelera procesele de modernizare și apropiere de Uniunea Europeană. Klaus Iohannis a reiterat sprijinul României pentru Republica Moldova în atingerea acestor obiective.
‘‘Salut votul pentru integrarea europeană la referendumul din Republica Moldova şi pentru susţinerea populară exprimată în favoarea doamnei preşedinte Maia Sandu şi a valorilor democratice. Destinul Republicii Moldova trebuie decis doar de cetăţenii săi”, a scris Klaus Iohannis pe platforma X.
Nicolae Ciucă: „Rezultatul strâns al votului la referendumul din Moldova arătă forța de manipulare a propagandei ruse”
Nicolae Ciucă a transmis, luni, un mesaj, după rezultatul foarte strâns al referendumului pentru apartenența Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Preşedintele PNL spune că rezultatul arată că „Rusia continuă agresiunea hibridă asupra Europei”.
”Felicit cetăţenii Republicii Moldova pentru votul în favoarea drumului european! Chiar dacă e o victorie la limită, acest vot e un mare pas înainte pentru un viitor mai bun al Republicii Moldova”, a scris, azi, 21 octombrie, pe Facebook, preşedintele PNL şi al Senatului, Nicolae Ciucă.
Iată şi din reacțiile politicienilor europeni la rezultatul referendumului din Republica Moldova:
Eurodeputatul Siegfried Mureșan (PPE / PNL), președintele Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova a salutat votul de la referendumul pentru aderarea la UE:
„Rezultatul alegerilor este o victorie a oamenilor din Republica Moldova. Este o victorie pentru un viitor european garantat. Este o victorie împotriva Federației Ruse care a mobilizat resurse fără precedent în încercarea de a influența rezultatul alegerilor democratice și al referendumului. Rezultatul strâns al referendumului nu înseamnă că Moldova este divizată, ci înseamnă că, în ciuda propagandei și a implicării masive a Federației Ruse, oamenii au găsit puterea de a alege Europa.”
De asemenea, ca negociator-șef al Parlamentului European privind Planul de Creștere de 1,8 miliarde de euro pentru Republica Moldova, Siegfried Mureșan a mai declarat: „Mă mă voi asigura că adoptăm cât mai repede legislația europeană astfel încât banii să ajungă acolo unde este nevoie de ei: în infrastructura țării, în școli, drumuri, spitale, dar și în modernizarea administrației publice și continuarea reformelor în sistemul de justiție. Integrarea europeană aduce rezultate concrete pentru oameni, iar oamenii trebuie să simtă acest lucru cât mai repede.”
Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European din partea PSD, a scris pe Facebook că „începând de acum, putem să creăm perspective reale privind finalizarea negocierilor până în 2030 și ulterior aderarea la Uniunea Europeană”.
Negrescu a vizitat săptămâna trecută Capitala și a anunțat că a inițiat demersurile pentru deschiderea unui birou al Parlamentului European la Chișinău.
Mai mult, alesul român de la Bruxelles avertizează că „lumea occidentală trebuie să se trezească și să realizeze impactul nefast al propagandei ruse”.
Donald Tusk: “Maia Sandu și-a salvat din nou țara”
Premierul Poloniei, Donald Tusk, a lăudat curajul președintei Maia Sandu și al cetățenilor moldoveni. „Înfurie Moscova, impresionează Europa și își salvează încă o dată țara – asta e ea, Maia Sandu. Un mare lider și o națiune curajoasă!”.
„Bravo, Republica Moldova! Vă mulțumesc pentru curaj. Îți mulțumesc, Maia Sandu. Conducerea și curajul tău au schimbat cursul istoriei. Europa este Moldova. Moldova este Europa. Viitorul nostru se va scrie împreună”, a transmis președinta Parlamentului European, Roberta Metsola.
Iată şi reacția șefei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen:
„Felicitări poporului Moldovei și ție, Maia Sandu. Ați reușit din nou! În fața tacticilor hibride ale Rusiei, Moldova demonstrează că este independentă, este puternică și își dorește un viitor european!”, a scris Ursula von der Leyen, pe rețeaua X.
Peter Stano: “Ingerințe fără precedent”
Purtătorul de cuvânt al șefului diplomației UE, Josep Borrell, a declarat că votul a avut loc într-un context de ingerință și intimidare fără precedent din partea Rusiei și a intermediarilor ei, vizând destabilizarea procesului democratic în Republica Moldova.
Josep Borrell: “Un pas important pentru Moldova”
Șeful diplomației UE, Josep Borrell, a felicitat cetățenii moldoveni pentru curajul lor și a subliniat că acest referendum reprezintă un pas important pentru viitorul european al Republicii Moldova.