România atractivă
Lansată anul acesta, „România Atractivă” este cea mai complexă platformă multimedia de promovare a turismului cultural. Totodată, este primul program de turism cultural de acest fel, din România, care își propune cu ajutorul informațiilor prezentate în multimedia să prezinte 12 rute culturale.
Daniel Onea, 10.10.2024, 16:02
Lansată anul acesta, „România Atractivă” este cea mai complexă platformă multimedia de promovare a turismului cultural. Totodată, este primul program de turism cultural de acest fel, din România, care își propune cu ajutorul informațiilor prezentate în multimedia să prezinte 12 rute culturale.
Obiectivele culturale, cum sunt castelele, cetățile, casele tradiționale și satele din Delta Dunării au fost documentate cu ajutorul specialiștilor care au colaborat la realizarea ghidurilor audio și video. Cele 275 de obiective turistice, vor fi mai accesibile prin amplasarea infrastructurii rutiere de semnalizare. Paul Opricean, expert conținut, explică de unde a pornit ideea.
„România Atractivă este un program al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, finanțat cu fonduri publice prin PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență), care a pornit de la ideea că sute de obiective turistice din toată țara sunt, poate, prea puțin cunoscute. Împreună, însă, acestea compun un adevărat mozaic cultural al țării, toate având o valoare istorică și de patrimoniu imensă, atât pentru România, cât și pentru întregul spațiu european.
Vorbesc aici despre acele obiective care au rămas vii prin poveștile și legendele lor, prin oamenii frumoși din comunitățile locale care încă ne povestesc despre ele. De aceea, prin acest program, se fac pași importanți în promovarea acestora, în crearea unui conținut atractiv pentru turiști și, foarte important, crearea unei infrastructuri de semnalizare rutieră, pentru că, trebuie să recunoaștem, e important să le găsim cu ușurință. Vorbesc aici despre peste 8000 de astfel de sisteme de semnalizare, care acoperă aproximativ 55.000 de km² din toată țara.”
Cele 12 rute turistice tematice propuse străbat întreaga Românie, cu 275 de obiective de vizitat, care, până în 2026, vor fi semnalizate și prin infrastructură rutieră specifică. Unică prin conținutul video, foto, prin tururile virtuale, animații, reconstrucții 3D, ghiduri audio, texte și recenzii de la utilizatori, platforma aduce viitorul turist cât mai aproape de experiențele pe care le poate descoperi offline.
„Turiștii pot folosi platforma România atractivă în foarte multe feluri, atât în scop de educare, fiindcă este cea mai complexă bibliotecă digitală cu informații despre obiectivele culturale validate de specialiști, cât și ca inspirație pentru planificarea viitoarelor lor călătorii. Pe scurt, prin platformă, informația ajunge online la utilizator prin website-ul dedicat www.romania-atractiva.ro. Sau prin aplicația mobilă disponibilă gratuit pentru sistemele de operare iOS și Android.
Conținutul este disponibil în mai multe limbi de circulație internațională: engleză, maghiară, franceză, germană și romani, iar platforma reunește un conținut multimedia extrem de complex. Practic, sunt 5800 de materiale digitale de tip video, foto, tur virtual, animație 3D, ghid audio și, evident, texte care surprind atractivitatea fiecărui obiectiv turistic.”
Rutele cultural-turistice au tematici complet diferite, continuă Paul Opricean, expert conținut la România Atractivă:
„Avem rute cu un caracter istoric ce prezintă castele, castre romane, cetăți, cule, curii. Mai sunt patru trase ecumenice, care aduc în atenție mănăstiri din Moldova, biserici de lemn, biserici fortificate și Ruta Sfântului Ladislau. Apoi, avem o rută a gastronomiei tradiționale românești, una dedicată peisajului din Delta Dunării și un traseu care prezintă valoarea satelor cu arhitectură tradițională.
Dintre toate acestea, una dintre cele mai accesate în cadrul platformei este chiar cea a gastronomiei. E o rută extrem de complexă, care surprinde cu adevărat bogăția întregului peisaj culinar românesc, inclusiv cu ale sale influențe balcanice, turcești, maghiare. Tocmai de aceea, o și recomand turiștilor pentru că trebuie să includă în popasurile lor, să includă oricare dintre cele 30 de regiuni gastronomice de pe întreg teritoriul țării.
Aici vor descoperi rețete vechi, care nu-și imaginează că mai sunt păstrate, vor descoperi ingrediente curate, de sezon, pline de gust și, poate cel mai important, vor întâlni în cale povestitori deschiși la vorbă în cadrul punctelor gastronomice locale.”
Pe de altă parte, ruta castelelor propune o întoarcere în timpul regilor, cavalerilor și al marilor bătălii, într-o incursiune încărcată de istorie și de mister. Turiștii sunt invitați în sălile unde ecourile balurilor încă răsună, iar fastul regal întâlnește umbrele dure ale unor timpuri demult apuse. De la ruinele misterioase, până la fortificațiile transformate și restaurate în sute de ani, fiecare zid vorbește despre o istorie europeană mai puțin cunoscută, împletită cu povești și cu legende. Aici așteaptă să fie descoperite secretele nobililor și capitole de istorie pline de glorie, dar și de vremuri întunecate de tortură și de trădare.
„Turiștii își pot realiza propriul lor traseu în funcție de preferințele proprii, pot face o combinație între gastronomie și istorie, pot include și alte tipuri de obiective turistice. Platforma nu se rezumă la aceste obiective principale, prezentate pe larg, ea include și o serie de propuneri de obiective secundare, adiacente. Încurajez turiștii, indiferent de unde vin ei, să facă în primă fază o radiografie a tuturor obiectivelor culturale din platformă, să le citească povestea, să le vadă materialele de conținut extrem de valoroase, pentru ca, în final, să decidă pe care dintre ele le vor include în viitoarea lor călătorie. Nu trebuie să ne propunem să vizităm o rută de-a întregul, de la un capăt la altul. Ar fi și complicat, de vreme ce obiectivele sunt răspândite în toate colțurile țării. În schimb, putem realiza traseul perfect pentru noi, tocmai pe baza tematicilor care ne suscită interesul. Important e să pornim în călătorie cu deschidere, cu entuziasm, pentru că fiecare pas prin România Atractivă spun o poveste.”
Iar povestea României Atractive a trezit deja interesul, după cum am aflat de la Paul Opricean, expert conținut. „Platforma este deja extrem de accesată. Există peste 150.000 de utilizatori, dintre care 50.000 sunt doar descărcări ale aplicației de pe iOS și Android, iar ecourile în mediul online sunt extrem de puternice. Platformele de socializare vuiesc, practic, prin aceste obiective culturale care sunt din ce în ce mai cunoscute. La nivel de impact, vorbim de peste 6 milioane de persoane care au interacționat deja cu conținutul nostru. România Atractivă chiar e o platformă de succes încă din primele șase luni de la lansare.”
România Atractivă, primul program național de susținere a turismului cultural-istoric, a luat startul în 2023 și se va finaliza în iunie 2026.