Soluții noi pentru probleme vechi: teatru împotriva bullying-ului și a discriminării în școli
Un studiu realizat de Salvați Copiii la începutul anului arăta că unul din doi elevi din România a fost victimă a amenințării, umilirii sau violenței fizice, iar 82% dintre ei au fost martori ai unor astfel de situații.
Iulia Hau, 09.10.2024, 14:16
Un studiu realizat de Salvați Copiii la începutul anului arăta că unul din doi elevi din România a fost victimă a amenințării, umilirii sau violenței fizice, iar 82% dintre ei au fost martori ai unor astfel de situații. Conform unui raport recent al Organizației Mondiale a Sănătății, România se află pe locul trei în Europa privind fenomenul de bullying. Legislația românească definește bullying-ul drept acţiunea sau seria de acţiuni fizice, verbale, relaţionale şi/sau cibernetice, într-un context social dificil de evitat, săvârşite cu intenţie, care implică un dezechilibru de putere, au drept consecinţă atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare şi vizează aspecte de discriminare şi excludere socială. În același timp, elevii de etnie romă se confruntă în continuare cu fenomenul de segregare în școli, cu toate că Parlamentul a adoptat cu mult timp în urmă legea care interzice acest lucru.
Există, însă, oameni care aleg să își pună abilitățile și experiența în slujba rezolvării acestei probleme prin metode puțin convenționale. Pe perioada lunii septembrie, Asociația Acting Works s-a aflat într-un turneu în cinci școli din patru comunități vulnerabile (Mizil, Giurgiu, Ciorogîrla și Câmpina, toate din partea sudică a României), susținând reprezentații ale spectacolului de teatru „Vi me som rom/Și eu sunt rom”, o piesă care arată ce înseamnă să fii rom în România, prin prisma a trei povești de viață reale.
Andrei Șerban, actor și fondator Acting Works, face teatru social de 17 ani, iar ceea ce l-a încurajat să monteze piesa și să pornească în acest turneu împreună cu echipa a fost experiența lui de viață, ca rom „invizibil” (persoană de etnie romă care nu poate fi identificată ca atare în baza trăsăturilor fizice):
„Eu am fost „în dulap” până la 20 și ceva de ani. Mi-era frică să nu fiu discriminat și atunci când mi-am asumat etnia romă mi-am dat seama că vreau să fac un spectacol. Aud foarte multe lucruri rasiste pentru că oamenii nu își dau seama că sunt de etnie romă. Atunci, și spectacolul acesta este făcut puțin din frustrare, dar și ca să le dăm niște instrumente persoanelor care se confruntă cu rasismul, dar și persoanelor care asistă la evenimente rasiste — să știe cum să acționeze sau să reacționeze.”
Mădălina Brândușa, actriță și parte din echipa Acting Works, spune că unul dintre motivele pentru care au ales să joace în comunități defavorizate este lipsa de acces a acestora la teatru și la produse culturale, comparativ cu publicul educat din București. Ea adaugă că, în rândul adolescenților care au văzut piesa, au fost mulți pentru care a fost prima întâlnire cu teatrul.
Întrebat cum a fost primit spectacolul de elevi și profesori, Andrei răspunde:
„Noi l-am construit cu foarte mult umor pentru că nu voiam să dublăm o presiune care se întâmplă și este cumva adaptat la limbajul pe care îl folosesc adolescenții, iar feedback-ul de la final, când avem discuțiile post-spectacol este că se recunosc în personaje. Foarte multe eleve și mulţi elevi de etnie romă și-au asumat identitatea pentru prima oară, ceea ce ne bucură foarte tare, pentru că era și una din mizele spectacolului.”
Cei doi adaugă că nu sunt ocoliți de emoții înainte de fiecare spectacol, dat fiind că are o nuanță de critică la adresa cadrelor didactice. Nu este nici primul an, nici singura activitate anti-bullying pe care actorii o desfășoară în școli și licee. În anii anteriori au creat împreună cu elevii câteva filmulețe despre hărțuirea în școli, unul dintre ele fiind vizionat până acum de mai bine de un milion de ori. Mădălina Brândușa explică că, pentru aceasta, pe parcursul a 3 luni, au realizat o serie de ateliere cu elevi din școli plasate atât în mediul rural, cât și urban, întrebându-i care sunt problemele cele mai presante cu care se confruntă. Întrebați ce cred că ar putea face mai bine școala și autoritățile pentru a combate fenomenul de bullying în școli, Mădălina răspunde:
„Ce ne-am dat noi seama la nivel de școli este nevoia imensă să existe în curriculă o oră pe săptămână de educație anti-bullying, de ateliere de teatru care să lucreze în zona asta, pe relaționare sănătoasă, educație sexuală specifică pe grupul de vârstă. Una este să faci la clasele I-V și alta este la gimnaziu și la liceu. E nevoie să fie ceva constant, nu se întâmplă nimic extraordinar dacă mergi o dată pe an sau de două ori pe an.”
Andrei relatează ce l-a nemulţumit când au fost recent invitați la o conferință, împreună cu profesori, autorități, reprezentanți ai poliției, asistenți sociali, avocați, consilieri școlari:
„Din punctul meu de vedere trebuie schimbată un pic abordarea. Suntem în punctul în care abordarea este una punitivă. M-a surprins neplăcut să văd că se discuta în termeni de victimă versus agresor, dar, cumva, ca să îndreptăm comportamentul lor, nu trebuie priviți ca niște agresori. Trebuie să ne dăm seama că sunt la o vârstă și că sunt niște probleme în spate, probleme care sunt, de obicei, sistemice, chestiile astea vin pe acces inegal la resurse. Sunt oameni care nu au acces la terapie, inclusiv părinți. Ar trebui intervenit în familie, să se poată avea gratuitate – accesul la terapie, la psiholog, să mergi să vezi ce se întâmplă. Având violență în familie, mai des, dar nu exclusiv în mediile precare, cumva aici trebuie intervenit.”
Victimele bullying-ului, dar și cei care îl perpetuează, sunt expuși la probleme emoționale, sociale, depresie, stimă de sine scăzută, performanțe școlare slabe, anxietate și multe altele, probleme care pot continua vreme îndelungată și pot marca viața unei persoane. Un studiu arăta că, pentru, victimele bullying-ului în copilărie, exista o probabilitate de 4,3 ori mai mare să se confrunte cu o tulburare de anxietate ca adulți, comparativ cu cei care nu avuseseră o astfel de experiență. Mai mult, cei care jucaseră atât rolul de victimă, cât și de agresor, se confruntau cu un risc de 14,5 ori mai mare să dezvolte o tulburare de panică în viața adultă.
Andrei mai crede că elevii nu au destule ocazii să lucreze în echipă și să se împrietenească din poziția de parteneri. Consideră că nu avem profesori care să fie pregătiți pentru a „preda” empatia și pentru a antrena în elevi capacitatea de a simți ce simte celălalt:
„Mie mi se pare că școala e într-o zonă foarte competitivă și elevii nu au materii sau activități în care să lucreze împreună, să facă ceva împreună, să se cunoască, să se împrietenească. Exemplul nostru a fost că noi am pus în aceeași clasă și din ani diferiți și victimele, și agresorii, și cei care primeau bulling și cei care dădeau. Lucrând împreună timp de trei luni au început să se împrietenească, să vadă că, de fapt, actoria presupune să te bazezi, să ai încredere în coleg sau colegă și atunci s-au împrietenit. Cred că activitățile de genul ăsta lipsesc din școli.”