Sfaturi pentru călătoriile în Bulgaria (2)
Continuăm să oferim sfaturi utile pentru călătoriile în Bulgaria ale turiştilor români.
Eugen Cojocariu, 02.10.2024, 16:30
Continuăm să oferim sfaturi utile pentru călătoriile în Bulgaria ale turiştilor români. Ministerul român de Externe subliniază că sunt importante informarea corectă şi achiziţionarea din timp a vinietei electronice pentru autovehicule şi recomandă achiziţionarea acesteia înainte de intrarea pe segmentul de drum rutier din Bulgaria supus taxării. Ministerul recomandă, de asemenea, achitarea corectă a taxelor de drum tip TOLL pentru folosirea infrastructurii rutiere publice din Bulgaria. Autorităţile bulgare recomandă insistent ca vinieta electronică să fie achiziţionată online prin intermediul site-ului www.bgtoll.bg (cu versiune şi în limba română).
Luând în considerare caracterul dinamic al condiţiilor meteorologice pe teritoriul bulgar, se recomandă turiştilor români să se asigure că, pe timpul călătoriei, deţin suficiente resurse de combustibil, apă şi alimente şi că menţin în stare de funcţionare telefoanele mobile. Firmelor româneşti de transport internaţional de pasageri li se recomandă să ia măsuri adecvate pentru organizarea itinerariilor de deplasare, luând în considerare posibilitatea înregistrării unor timpi măriţi de aşteptare la trecerea frontierei bulgare şi să asigure resursele necesare de apă şi alimente persoanelor transportate.
Şoferii sunt îndrumaţi să conducă preventiv, cu viteză adecvată şi să aibă autovehiculele echipate pentru circulaţie pe drumurile publice în condiţii de atenţionare meteorologică specifică, să respecte strict semnalizarea rutieră temporară montată şi indicaţiile sau semnalele organelor de control de la faţa locului. Pe perioada codurilor de atenţionare meteorologică este posibil ca unele categorii de drumuri să fie închise circulaţiei şi orarul curselor aeriene să fie perturbat.
Informaţii suplimentare pot fi obţinute astfel: despre sistemul de plată online a taxei de pod la Ruse, la customs.bg; despre starea actuală a drumurilor, pe aplicaţia gratuită LIMA www.lima.api.bg, de pe pagina de internet a Agenţiei ‘Infrastructura Rutieră’ – www.api.bg şi la telefonul non-stop +35970013020; despre situaţia zborurilor pe aeroportul Sofia – www.sofia-airport.eu; despre starea vremii, pe site-ul www.weather.bg; despre regimul vamal, la intrarea în Bulgaria dinspre Turcia, pe site-ul www.mae.ro (Condiţii de călătorie în Bulgaria – Reglementări vamale) şi pe site-ul Agenţiei ‘Vămi’ din Bulgaria, customs.bg; despre vinieta electronică şi sistemul e-TOLL, pe site-ul www.bgtoll.bg; despre situaţia circulaţiei prin punctele de trecere a frontierei bulgare, pe site-ul www.mvr.bg.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanenţă al Ambasadei României în Bulgaria: +359879440758. Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor web sofia.mae.ro, ec.europa.eu, www.meteoalarm.org, www.mae.ro.