Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Calendarul alegerilor parlamentare

Guvernul a decis calendarul alegerilor parlamentare din 1 decembrie

(sursa foto: Facebook / AEP)
(sursa foto: Facebook / AEP)

, 22.08.2024, 11:44

Maratonul electoral din România a început pe 9 iunie, dată la care cetăţenii au decis cine îi va reprezenta în Parlamentul European şi cine va conduce, în următorii 4 ani, primăriile, consiliile locale şi judeţene. După alegerile europarlamentare şi locale de la mijlocul anului, sfârşitul lui 2024 va veni cu principalele două competiţii electorale, cea pentru preşedinţie şi cea pentru Parlamentul naţional. Legislativele vor avea loc pe 1 decembrie, chiar de Ziua Naţională, şi vor fi încadrate de cele două runde ale prezidenţialelor.

Miercuri, executivul, căruia îi revine responsabilitatea organizării scrutinelor, a stabilit calendarul alegerilor parlamentare din 1 decembrie. Campania electorală va începe o lună mai deveme, pe 1 noiembrie, şi se va încheia la 30 noiembrie, ora 7:00 dimineaţa. Românii din ţară vor vota între orele 7:00 şi 21:00. Pentru cetăţenii români din diaspora, votarea va începe în data de 30 noiembrie, ora 7:00 dimineaţa şi se va încheia pe 1 decembrie, la ora 21:00 seara, deci vor avea două zile la dispoziţie pentru a-şi exprima opţiunile.

Data limită pentru depunerea la Biroul Electoral Central a protocolului de constituire a unei alianţe electorale este 10 septembrie. 16 septembrie este termenul până la care alegătorii cu domiciliul în ţară şi cu reşedinţa în străinătate, precum şi cei cu domiciliul în străinătate se pot înregistra în Registrul Electoral, cu adresa din străinătate, pentru opţiunea de a vota la secţia de votare.

Până la data de 2 octombrie, va avea loc depunerea listelor de candidaţi şi a candidaturilor independente pentru Senat şi Camera Deputaţilor la circumscripţia electorală pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării, precum şi depunerea listelor de candidaţi ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale pentru toate circumscripţiile electorale.

Pe de altă parte, 17 octombrie este data până la care alegătorii cu domiciliul în ţară şi cu reşedinţa în străinătate, precum şi cei cu domiciliul în străinătate se pot înregistra în Registrul Electoral cu adresa din străinătate cu opţiunea pentru votul prin corespondenţă, online pe site-ul votStrainatate.ro.

Tot până pe 17 octombrie, partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale sau organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale pot depune listele de candidaţi şi candidaturile independente în circumscripţiile electorale din ţară. 22 octombrie este data limită pentru stabilirea şi depunerea semnelor electorale la Biroul Electoral Central.

Stabilirea timpilor de antenă care revin competitorilor la parlamentare se face până pe 31 octombrie. Amintim că, în iunie, PSD a câştigat cele mai multe primării şi consilii judeţene şi locale, iar social-democraţii şi partenerii lor la guvernare, liberalii, au obţinut peste jumătate din fotoliile de eurodeputaţi.

RadioRomaniaInternational · Calendarul alegerilor parlamentare – 22.08.2024
(foto: Pexels / pixabay.com)
În actualitate miercuri, 18 decembrie 2024

Un nou Cod Silvic

Noul Cod Silvic, jalon al Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, a fost adoptat de Camera Deputaţilor de la Bucureşti, în calitate de...

Un nou Cod Silvic
(sursa foto: pixabay.com)
În actualitate miercuri, 18 decembrie 2024

TikTok, în atenţia Uniunii Europene

Comisia Europeană (CE) a iniţiat proceduri oficiale împotriva platformei TikTok pentru presupusa încălcare a Legii privind serviciile digitale...

TikTok, în atenţia Uniunii Europene
sursa foto pixabay.com@geralt
În actualitate marți, 17 decembrie 2024

Rusia – îngrijorare şi sancţiuni

Patru senatori americani, republicani şi democraţi, condamnă ingerinţele Rusiei în alegerile prezidenţiale din România şi îşi exprimă...

Rusia – îngrijorare şi sancţiuni
(foto: mwitt1337 / pixabay.com)
În actualitate marți, 17 decembrie 2024

Ce aşteaptă antreprenorii de la viitorul guvern?

Reuniți, luni, în cadrul unui eveniment de specialitate desfășurat online, antreprenorii au atras atenţia asupra pericolului unei recesiuni...

Ce aşteaptă antreprenorii de la viitorul guvern?
În actualitate luni, 16 decembrie 2024

Timişoara, acum 35 de ani

Instalată, la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial, de trupele sovietice de ocupație, dictatura comunistă de la București părea de...

Timişoara, acum 35 de ani
În actualitate luni, 16 decembrie 2024

Fonduri structurale şi de coeziune pentru România

România a încasat 1,9 miliarde euro din fondurile structurale şi de coeziune finanţate în exerciţiul financiar 2021-2027, a anunţat, la...

Fonduri structurale şi de coeziune pentru România
În actualitate vineri, 13 decembrie 2024

România intră complet în spaţiul Schengen

După ani buni de așteptare, România şi Bulgaria devin membre cu drepturi depline ale zonei Schengen – joi, Consiliul Justiţie şi Afaceri...

România intră complet în spaţiul Schengen
În actualitate vineri, 13 decembrie 2024

Bani pentru investiţii locale

Aflat, cel puţin teoretic, în ultimele zile de mandat, Executivul PSD-PNL de la Bucureşti a decis, în şedinţa de joi, să aloce fonduri totale...

Bani pentru investiţii locale

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company