Cronică olimpică
Atleta română Bianca Ghelber s-a clasat pe locul 9 în finala olimpică de aruncare a ciocanului, desfăşurată marţi, la Paris. Cea mai bună aruncare a sportivei a măsurat 72 de metri şi 36 de centimetri.
Florin Orban, 07.08.2024, 10:15
Atleta română Bianca Ghelber s-a clasat pe locul 9 în finala olimpică de aruncare a ciocanului, desfăşurată marţi, la Paris. Cea mai bună aruncare a sportivei a măsurat 72 de metri şi 36 de centimetri. Ea intrase in finală cu a 11-a performanţă din concurs: 71 de metri şi 42 de centimetri. Noua campioană olimpică la aruncarea ciocanului este canadianca Camryn Rogers, deţinătoarea titlului mondial, care s-a impus cu 76 de metri şi 97 de centimetri. Bianca Ghelber, sportiva în vârstă de 34 de ani, a participat la a patra sa ediţie a Jocurilor Olimpice. Acum trei ani, la Tokyo, s-a clasat a şasea în finală. La Londra, în 2012, a fost a 17-a, iar la Beijing, în 2008, nu a trecut de calificări. România nu a mai câştigat o medalie olimpică la atletism din 2008, când Constantina Diţă cucerea aurul la maraton.
Rămânem la atletism pentru a nota că Alina Rotaru – Kottmann s-a calificat, marţi, în finala olimpică la săritura in lungime, cu a noua performanţă din calificări. Cea mai bună săritură a Alinei a măsurat 6 metri şi 63 de centimetri. Atleta americană Tara Davis-Woodhall, vicecampioană mondială, a avut cea mai bună săritură în concursul de calificare, cu 6 metri şi 90 de centimetri. Ea a fost urmată de italianca Larissa Iapichino, cu 6 metri 87. Cu un centimetru mai puţin a sărit Malaika Mihambo, din Germania, campioana olimpică en titre. Anul trecut, la Mondialele de la Budapesta, Alina Rotaru – Kottmann a câştigat medalia de bronz cu o săritură care a măsurat 6 metri şi 88 de centimetri. Finala feminină de la săritura în lungime va avea loc joi.
Sportivii români Ilie Sprîncean şi Oleg Nuţă s-au calificat, marţi, în semifinalele probei olimpice de canoe dublu masculin pe distanţa de 500 de metri, după ce au ocupat locul secund în primul sfert de finală. Cei doi canoişti români au fost cronometraţi cu timpul de un minut şi 40 de secunde, fiind devansaţi de brazilienii Jacky Jamael Nascimento Godmann şi Isaquias Guimaraes Queiroz, care au terminat cursa într-un minut, 38 de secunde şi 78 de sutimi. Semifinalele şi finala vor avea loc joi. România nu a mai câştigat o medalie olimpică la kaiac-canoe de la Sydney, din 2000, când Florin Popescu şi Mitică Pricop au cucerit două medalii la canoe dublu: aur la 1.000 de metri şi bronz la 500 de metri.