Joe Biden și-a anunțat retragerea din cursa prezidențială
Președintele SUA, Joe Biden, și-a anunțat, duminică, retragerea din cursa pentru un nou mandat la Casa Albă.
Lica Manolache, 21.07.2024, 21:41
Președintele SUA, Joe Biden, și-a anunțat, duminică, retragerea din cursa pentru un nou mandat la Casa Albă.
„A fost cea mai mare onoare a vieţii mele să vă fiu preşedinte. Şi, deşi intenţia mea a fost să candidez pentru realegere, cred că este în interesul partidului meu şi al ţării să mă retrag şi să mă concentrez exclusiv asupra îndeplinirii îndatoririlor mele ca preşedinte pentru restul mandatului”, a transmis democratul în vârstă de 81 de ani într-un comunicat și a anunțat că se va adresa naţiunii în cursul săptămânii următoare.
Retragerea lui Biden vine la patru săptămâni de la dezbaterea cu contracandidatul republican Donald Trump. Evoluția democratului a stârnit îngrijorare și, potrivit presei internaționale, mai mulți colegi de partid au cerut înlocuirea sa cu un nou candidat.