Sprijin NATO pentru Ucraina
Statele membre NATO s-au angajat să sprijine Ucraina pentru aderarea la Alianţă, Totodată, fosta republică sovietică va primi un ajutor de zeci de miliarde de euro în 2025.
Mihai Pelin, 11.07.2024, 11:44
Cu ocazia summitului aniversar de la Washington, NATO a decis continuarea procesului de integrare a armatei ucrainene şi un sprijin de 40 de miliarde de euro pentru anul următor. Totodată, este în curs transferul de avioane de luptă F-16 din Danemarca şi Olanda, îndelung solicitate de Kiev. De asemenea, Ucraina va primi cinci noi sisteme de apărare Patriot donate de Statele Unite, Germania, Italia, Olanda şi România. Acestea ar urma să contribuie la protejarea orașelor, a civililor și soldaților ucraineni. Totodată, a fost anunţată înfiinţarea Misiunii de asistenţă pentru securitate şi instruire pentru Ucraina (NSATU) care să coordoneze furnizarea de echipament militar şi instruire pentru fosta republică sovietică de către ţările aliate şi partenere, dar și un nou centru de instruire în Polonia.
Declaraţia finală a summitului adoptată de liderii statelor aliate conform căreia drumul Ucrainei către NATO este „ireversibil” arată că Alianţa este dedicată aderării acestui stat, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. „Viitorul Ucrainei este în NATO. Ucraina a devenit tot mai interoperabilă şi integrată politic cu Alianţa. Salutăm progresul concret pe care Ucraina l-a făcut de la summitul de la Vilnius asupra reformelor democratice, economice şi de securitate necesare. În timp ce Ucraina continuă această muncă vitală, vom continua să o sprijinim pe drumul său ireversibil către integrarea deplină euroatlantică, care include calitatea de membru NATO”, se mai menţionează în declaraţia finală pe tema Ucrainei.
Și preşedintele român Klaus Johannis a pledat la Washington pentru intensificarea sprijinului acordat Kievului în războiul cu Rusia şi a susţinut confirmarea traseului transatlantic ireversibil al Ucrainei. El a apreciat că sunt negocieri în curs pentru înlocuirea sistemului donat Ucrainei. România doreşte un sistem Patriot la schimb în locul acestuia, a explicat șeful statului român. Președintele a precizat că în aceste zile au loc negocieri cu partenerii americani şi că au fost obţinute deja primele progrese.
Klaus Iohannis: “În CSAT, am discutat acum câteva zile in extenso această chestiune şi am dat un mandat Ministerului Apărării, se negociază şi dorinţa noastră este să primim un alt sistem Patriot la schimb. Sigur, nu mâine, dar într-un viitor relativ apropiat. Dar pentru a compensa absenţa sistemului pe care îl dăm acum, cred că vom reuşi să obţinem şi sisteme care vor fi livrate mai repede şi vor asigura o mai bună supraveghere a spaţiului aerian naţional.”
Preşedintele României s-a referit şi la ajutorul pe care aliaţii îl acordă Ucrainei şi a subliniat că s-a livrat aproximativ jumătate din muniţia promisă, ceea ce este puţin. În opinia sa, Kievul trebuie ajutat în continuare pentru a nu pierde războiul cu Moscova. Potrivit experților, fără NATO, care îi furnizează aproape tot sprijinul militar, Ucraina riscă să fie învinsă pe câmpul de luptă.