Calendarul alegerilor prezidentiale si parlamentare
Partidele coaliției de guvernare, PSD și PNL, au anunțat calendarul pentru alegerile care vor închide super-anul electoral 2024 din România, respectiv prezidențiale și parlamentare.
Mihai Pelin, 05.07.2024, 11:44
După lungi dezbateri, coaliţia PSD-PNL a stabilit ca primul tur al alegerilor prezidenţiale să aibă loc pe 24 noiembrie şi al doilea pe 8 decembrie. Între cele două, pe data de 1 decembrie sunt programate alegerile parlamentare. Premierul Marcel Ciolacu spunea că acordul între cele două partide de la guvernare respectă concluziile consultărilor pe care le-a avut la începutul săptămânii cu formațiunile politice, majoritatea dintre ele optând pentru organizarea la termen a alegerilor.
Marcel Ciolacu: “Am încheiat împreună cu partenerii de guvernare un acord cu privire la calendarul electoral, care să respecte principiile discutate în cadrul consultărilor cu formaţiunile politice reprezentate în Parlament. Am stabilit că alegerile prezidenţiale vor fi organizate la 24 noiembrie, turul întâi, şi 8 decembrie, turul al doilea, iar alegerile parlamentare la 1 decembrie. Astfel, putem adopta hotărârea de guvern prin care validăm calendarul alegerilor şi încheiem acest subiect.”
La rândul său, liderul PNL, Nicolae Ciucă, a subliniat că s-a ţinut cont şi de faptul că partidele nu au dorit comasarea celor două alegeri. Nicolae Ciucă: “Din discuţiile care le-am avut, partidele politice au zis că nu este nicio problemă dacă au loc alegerile pe 1 decembrie. Atunci este sărbătoarea noastră naţională, poate fi şi o sărbătoare a democraţiei în acelaşi timp. În momentul de faţă, ţinând cont de toate aceste discuţii şi analiza pe prevederile legale, a reieşit că acesta este calendarul care va fi adoptat astăzi prin hotărâre de guvern.”
Nicolae Ciucă a mai spus că nu crede că de 1 decembrie o să fie prezenţă mică la vot şi a precizat din nou că PNL şi PSD vor avea candidaţi proprii la alegerile prezidenţiale.
Din opoziţie, noul lider al USR, Elena Lasconi, salută înţelegerea dintre PSD şi PNL privind calendarul alegerilor prezidenţiale şi parlamentare, dar susţine că cele două partide trebuie să se concentreze asupra problemelor din economie, educaţie şi sănătate. Totodată, ea le transmite formaţiunilor de centru-dreapta să se alăture proiectului prezidenţial al USR.
În schimb, liderul partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, consideră că decizia coaliţiei de guvernare ar reprezenta „o nouă tentativă de viciere gravă a rezultatelor alegerilor”. Şi Alianţa pentru Unirea Românilor critică decizia luată de PSD şi PNL şi consideră că acestea au modificat datele alegerilor prezidenţiale şi parlamentare „de frica lor faţă de George Simion(preşedintele AUR – n.red) şi de AUR”. Inițial, PNL și PSD conveniseră luna septembrie pentru prezidențiale, variantă susținută de social-democrați. PNL s-a răzgândit însă și a cerut ca scrutinul să se desfășoare în noiembrie. Cele două partide nu au reușit să ajungă la un acord, fapt ce a declanșat, în ultimul timp, atacuri între ele fără precedent de la constituirea Coaliției de guvernare. Reamintim că, pe 9 iunie au avut loc atât alegeri europarlamentare cât și locale.