Retrospectiva săptămânii 21.04 – 27.04.2024
Sumar: Separat, dar împreună; România în plan internațional; Avioane pentru România; Filme românești la Cannes; Tineri români la superlativ
Roxana Vasile, 27.04.2024, 11:00
Separat, dar împreună
Dușmani politici declarați în trecut, PSD și PNL au produs o surpriză atunci când, în toamna lui 2021, au decis să lase animozitățile deoparte și să formeze o coaliție care să guverneze România. Optimiștii le dădeau celor două formațiuni șanse de conviețuire cel mult până la alegerile din 2024, presărat cu toate tipurile de scrutine: local și europarlamentar pe 9 iunie, prezidențial în septembrie și parlamentar în decembrie. Or, o nouă surpriză s-a produs atunci când PSD și PNL au decis ca, pe 9 iunie, să propună candidați comuni atât la europarlamentare, cât și, în unele orașe, pentru fotoliile de aleși locali.
Pentru Primăria Generală a Bucureștiului au ales drept candidat comun un necunoscut în politică – independentul Cătălin Cîrstoiu, medic și manager de spital. La numai aproximativ o lună după anunțul în pompă al candidaturii, PSD și PNL au hotărât, însă, săptămâna aceasta, să își retragă susținerea pentru medicul Cîrstoiu, după ce acestuia i s-au adus acuzaţii de incompatibilitate. Ca urmare, preşedinţii organizaţiilor PSD şi PNL Bucureşti, Gabriela Firea, respectiv Sebastian Burduja – care ar fi trebuit să se mulțumească doar cu a-i coordona lui Cătălin Cîrstoiu campania electorală – au devenit candidați, fiecare pentru partidul său, la funcția de Primar General al Capitalei. Cei doi au promis că nu se vor ataca, ci vor avea o campanie electorală centrată pe soluţii pentru Bucureşti.
România în plan internațional
În plan internațional, România şi Coreea de Sud și-au extins cooperarea bilaterală. Cu ocazia vizitei preşedintelui Klaus Iohannis, săptămâna aceasta, la Seul, au fost semnate o declaraţie comună privind consolidarea parteneriatului strategic şi mai multe acorduri de cooperare în domeniile apărării, energiei sau gestionării situaţiilor de urgenţă.
Preşedintele Iohannis a vizitat și un complex lider mondial în producţia de energie, unde a fost semnat un memorandum de înţelegere privind tehnologia nucleară, România fiind interesată în dezvoltarea şi implementarea tehnologiei reactoarelor modulare mici. Tot săptămâna aceasta, preşedintele Klaus Iohannis s-a alăturat liderilor din 18 ţări care au semnat o declaraţie comună în care cer eliberarea ostaticilor din Fâşia Gaza. În declaraţie se subliniază că eliberarea lor ar aduce o încetare a focului imediată şi prelungită în zonă, ar facilita o creştere a asistenţei umanitare suplimentare necesare şi încheierea credibilă a ostilităţilor israeliano-palestiniene.
În fine, ministrul Apărării, Angel Tâlvăr, a avut o convorbire telefonică cu omologul american, Lloyd Austin, despre cooperarea României cu Statele Unite în chestiunea Ucrainei. În context, cei doi au reiterat necesitatea continuării eforturilor în vederea aprofundării Parteneriatului Strategic bilateral și a menţinerii unităţii transatlantice.
Avioane pentru România
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziţionate de România de la Norvegia au aterizat la Baza 71 Aeriană ‘General Emanoil Ionescu’ de la Câmpia Turzii (centru), pentru dotarea Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziţia acestui nou lot de avioane F-16 şi a pachetului de bunuri şi servicii aferent va asigura creşterea securităţii României, prin apărarea spaţiului aerian naţional și al NATO pe timp de pace şi în situaţii de criză – s-a arătat într-un comunicat al Ministerului Apărării de la București. Aeronavele F-16 abia sosite reprezintă a doua serie de trei astfel de aparate cumpărate de România de la norvegieni, prima fiind recepţionată la finalul lunii noiembrie 2023, în Baza 86 Aeriană ‘Locotenent aviator Gheorghe Mociorniţă’ de la Borcea (sud). Prin sosirea graduală, până anul viitor, a 32 de aeronave multirol F-16, România îşi consolidează apărarea aeriană la un nivel adaptat provocărilor de securitate din regiune. În prezent, Forţele Aeriene Române au în dotare 20 de avioane F-16.
Filme românești la Cannes
Celebrul Festival de Film de la Cannes 2024 şi-a finalizat selecţia oficială, invitându-l în competiţia sa și pe cineastul român Emanuel Pârvu, cu filmul ‘Trei kilometri până la capătul lumii’. Tot în cadrul Festivalului, documentarul ‘Nasty’, despre viaţa şi cariera primului număr 1 mondial din tenis, românul Ilie Năstase, regizat de Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu şi Tudor D. Popescu, va fi prezentat în cadrul secţiunii Proiecţii Speciale. În fine, actrița franco-română Anamaria Vartolomei interpretează rolul principal din filmul ʹMariaʹ, al regizoarei franceze Jessica Palud, prezent și el în selecția oficială de la Cannes. În total, 22 de filme vor concura în 2024 pentru trofeul Palme d’Or. Printre ele se află pelicule ale unor iluştri regizori precum Francisc Ford Coppola, Jacques Audiard sau Paolo Sorrentino. A 77-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes se va desfăşura în perioada 14-25 mai.
Tineri români la superlativ
Echipa de robotică AICitizen a Colegiului „Alexandru Ioan Cuza” din Focşani (est), a câştigat campionatul mondial de robotică First Tech Challenge, de la Houston, din Statele Unite. Elevii români s-au luptat, în finală, alături de colegi din SUA şi Africa de Sud, cu care au format Alianța Albastră. Adversară le-a fost Alianța Roșie, din care a făcut parte o altă echipă din România – a Colegiului „Mihai Viteazul” din Ploieşti (sud). România a avut patru echipe în concursul de la Houston şi toate au ajuns în semifinale. Evenimentul a avut loc în perioada 17 – 20 aprilie şi a adunat peste 200 dintre cele mai bune echipe de robotică din lume.