Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Jurnal românesc – 09.04.2024

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni invită românii din afara granițelor țării la evenimentele dedicate Zilei Românilor de Pretutindeni, organizate în parteneriat instituțional, în perioada 24-26 mai, la București./Ministerul Afacerilor Externe pune la dispoziţia cetățenilor români care călătoresc în străinătate aplicaţia pentru telefoane mobile inteligente „Călătoreşte în siguranţă"./

stiri-jurnal-romanesc
stiri-jurnal-romanesc

, 09.04.2024, 11:46

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni invită românii din afara granițelor țării la evenimentele dedicate Zilei Românilor de Pretutindeni, organizate în parteneriat instituțional, în perioada 24-26 mai, la București. Secretarul de stat Gheorghe Cârciu a afirmat că România îi așteaptă acasă pe toți cei care își asumă cu mândrie identitatea românească. „Suntem cu sufletul lângă toți românii din afară! Le suntem recunoscători pentru că au continuat să creadă în România, o cinstesc și promovează zestrea noastră națională, contribuind la dezvoltarea unor comunități puternice și diverse acolo unde trăiesc și muncesc”, a punctat Gheorghe Cârciu. Românii de pretutindeni interesați să participe la activitățile derulate în perioada 24-26 mai 2024 trebuie să creeze un cont în aplicația dedicată acestor evenimente și să-l valideze prin intermediul adresei de e-mail, iar, apoi, trebuie să completeze cererea de participare până pe 6 mai. Aceasta urmează să fie validată de reprezentanții Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. Validarea nu presupune participarea automată la evenimente. „Ziua Românilor de Pretutindeni” este sărbătorită, în fiecare an, în ultima duminică din luna mai, potrivit Legii 101/2015, care reglementează drepturile persoanelor ce își asumă în mod liber identitatea culturală română – persoanele de origine română și cele aparținând filonului lingvistic și cultural românesc, din afara frontierelor României. Acest eveniment are ca scop păstrarea, afirmarea și promovarea identității lor culturale, etnice, lingvistice și religioase.

Ministerul Afacerilor Externe pune la dispoziţia cetățenilor români care călătoresc în străinătate aplicaţia pentru telefoane mobile inteligente „Călătoreşte în siguranţă”. Aplicaţia se înscrie în strategia instituției de diversificare a serviciilor consulare şi a mijloacelor de comunicare cu cetăţenii români. „Călătoreşte în siguranţă” permite cetățenilor români să afle informaţii despre ţara de destinaţie – condiţii, recomandări şi alerte de călătorie, misiuni diplomatice româneşti în ţara în care călătoresc- și posibilitatea de a fi alertați în cazul în care apar situații speciale în țara în care se află. De asemenea, aplicația permite cetățenilor români să poată alerta cea mai apropiată misiune a României în caz de urgență și să afle rapid care sunt procedurile în cazul unor incidente (accident, îmbolnăvire, pierdere de acte etc.) sau alte informaţii utile.

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a vorbit despre procesul de aderare al Republicii Moldova la Uniunea Europeană și referendumul care urmează să fie organizat în toamna anului 2024 pentru includerea în Constituție a parcursului european al țării, anunță Radio Chișinău. Mircea Geoană a vorbit într-un interviu acordat pentru Ziarul de Gardă despre „șansa care vine de două ori pe secol”, referindu-se la procesul de integrare a Republicii Moldova în blocul comunitar. Secretarul general adjunct al NATO a afirmat că ar fi păcat ca toți moldovenii, indiferent de preferințe și stereotipuri, să nu încerce să aibă o viață mai bună, mai liniștită, mai prosperă și sigură. „Sper din toată inima, ca român de această dată, ca Republica Moldova să vină către Uniunea Europeană și proiectul politic al Maiei Sandu, aderare până în 2030, să devină realitate pentru toți moldovenii, indiferent unde s-ar afla – în Republică, în regiunea transnistreană sau în diasporă”, a subliniat Mircea Geoană.

Proiectul „What Work Is/Ce este munca” de Șerban Savu va reprezenta România la Expoziția Internațională de Artă – la Biennale di Venezia și se va desfășura în Pavilionul României din Giardini della Biennale și în Noua Galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, în perioada 20 aprilie – 24 noiembrie. Expoziția, ce are ca temă relația dintre muncă și timp liber, este curatoriată de Ciprian Mureșan. Potrivit ICR, proiectul „What Work Is/Ce este munca” examinează iconografia muncii, inspirându-se din realismul istoric și arta de propagandă din țările care făceau parte din așa-numitul „Bloc de Est”. Mai degrabă decât să conteste sau să demonteze direct aceste discursuri, notează ICR, artistul vrea să înfățișeze momente de pauză și suspensie în care limita dintre muncă și timp liber se estompează. Aceste momente de incertitudine apar ca reflecții ale unor transformări și crize sociale mai ample.

RadioRomaniaInternational · Jurnal românesc – 09.04.2024
Jurnal românesc
Jurnal românesc joi, 21 noiembrie 2024

Jurnal românesc – 21.11.2024

România își intensifică demersurile pentru aderarea terestră la Spațiul Schengen, iar ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, s-a angajat...

Jurnal românesc – 21.11.2024
stiri-jurnal-romanesc-alb
Jurnal românesc miercuri, 20 noiembrie 2024

Jurnal Românesc – 20.11.2024

Tapiseria ‘Il Risveglio'(‘Trezirea’), creaţie a artistului Camilian Demetrescu, a fost inaugurată recent la Muzeul Naţional de...

Jurnal Românesc – 20.11.2024
Jurnal românesc
Jurnal românesc marți, 19 noiembrie 2024

Jurnal românesc – 19.11.2024

Ministrul român de Externe, Luminiţa Odobescu, a participat, luni, în marja reuniunii Consiliului Afaceri Externe (CAE) de la Bruxelles, la o...

Jurnal românesc – 19.11.2024
Jurnal Românesc – 18.11.2024
Jurnal românesc luni, 18 noiembrie 2024

Jurnal Românesc – 18.11.2024

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale din România, Simona Bucura-Oprescu, şi vicepreşedintele Guvernului Spaniei, Yolanda Diaz Perez,...

Jurnal Românesc – 18.11.2024
Jurnal românesc vineri, 15 noiembrie 2024

Jurnal românesc – 15.11.2024

Aproape trei sferturi dintre români – 72% – sunt îngrijoraţi de creşterea preţurilor, iar mulți dintre ei spun că vor aloca un...

Jurnal românesc – 15.11.2024
Jurnal românesc joi, 14 noiembrie 2024

Jurnal românesc – 14.11.2024

Întrevederea a avut loc în marja vizitei de lucru întreprinse la Londra de prim-ministrul României, Ion-Marcel Ciolacu. Ministrul Luminița...

Jurnal românesc – 14.11.2024
Jurnal românesc miercuri, 13 noiembrie 2024

Jurnal românesc – 13.11.2024

2024 este primul an în care numărul românilor care au revenit în ţară l-a depăşit pe al celor care au plecat în străinătate, a spus la...

Jurnal românesc – 13.11.2024
Jurnal românesc marți, 12 noiembrie 2024

Jurnal românesc – 12.11.2024

Șefa diplomației, Luminița Odobescu, a participat, luni, la o reuniune de lucru cu şefii de misiune ai statelor membre UE acreditaţi la...

Jurnal românesc – 12.11.2024

Parteneri

Afilieri RRI

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare