Prima strategie industrială de apărare la nivelul UE
Prima strategie industrială în domeniul apărării și un nou program pentru industria de apărare vor spori gradul de pregătire și securitatea Europei.
Mihai Pelin, 27.03.2024, 10:18
În urmă cu doi ani, războiul de agresiune nejustificat și în curs al Rusiei împotriva Ucrainei a marcat revenirea unui conflict de mare intensitate pe continentul european. Strategia industrială europeană în domeniul apărării (EDIS) stabilește o viziune clară, pe termen lung, pentru a atinge gradul de pregătire industrială în domeniul apărării în Uniunea Europeană.
Ca prim mijloc imediat și central de punere în aplicare a strategiei, Comisia Europeană prezintă o propunere legislativă pentru un program european pentru industria de apărare (EDIP) și un cadru de măsuri pentru a asigura disponibilitatea și furnizarea în timp util a produselor din domeniul apărării.
Pentru a spori gradul de pregătire industrială a apărării europene, statele membre trebuie să investească mai mult, mai bine, împreună.
Totodată, pentru a sprijini statele membre în atingerea acestor obiective, Strategia prezintă un set de acțiuni care vizează, printre altele, sprijinirea unei exprimări mai eficiente a cererii colective de apărare a statelor membre, asigurarea disponibilității tuturor produselor din domeniul apărării, în orice circumstanțe și orizont de timp, asigurarea faptului că bugetele naționale și ale UE sprijină cu mijloacele necesare adaptarea industriei europene de apărare la noul context de Securitate.
Totodată, trebuie dezvoltate legături mai strânse cu Ucraina prin participarea sa la inițiativele Uniunii de sprijinire a industriei de apărare și prin stimularea cooperării dintre industriile de apărare din UE și Ucraina.
Pe de altă parte, este nevoie deintegrarea unei culturi a pregătirii pentru apărare în toate politicile, în special prin solicitarea unei revizuiri a politicii de creditare a Băncii Europene de Investiții în acest an.
Josep Borrell, Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de Securitate, a vorbit despre importanța industriei europene de apărare:
„Uniunea Europeană nu este o alianță militară, dar tratatele arată construirea unei politici de apărare comună și de securitate. Și o parte din această politică de apărare este să avem o bază industrială bună, suficientă și eficientă. Am făcut multe prin Mecanismul European pentru Pace pentru a furniza ceea ce avem acum. Trebuie să trecem de urgență la o viziune pe termen mediu și lung care să ne întărească pregătirea industrială în domeniul apărării pentru a continua să oferim sprijin militar Ucrainei.”
Strategia stabilește indicatori, cu scopul de a măsura progresele înregistrate de statele membre în direcția pregătirii industriale. Statele membre vor realiza progrese constante în direcția achiziționării a cel puțin 50 % din bugetul lor de achiziții publice în domeniul apărării în cadrul UE până în 2030 și a 60 % până în 2035.
EDIP va pune la dispoziție un nou cadru juridic, structura pentru programul european de armament (SEAP), pentru a facilita și a intensifica cooperarea statelor membre în materie de echipamente de apărare. Vor fi mobilizate 1,5 miliarde EUR din bugetul UE în perioada 2025-2027 pentru a spori competitivitatea.
O industrie europeană de apărare mai puternică și mai receptivă va aduce beneficii statelor membre și, în cele din urmă, cetățenilor UE. De asemenea, va aduce beneficii principalilor parteneri ai UE, inclusiv NATO și Ucraina.