Clarificări preelectorale
Medicul Cătălin Cîrstoiu a fost desemnat drept candidatul comun al coaliţiei de guvernare PSD-PNL pentru Primăria Bucureștiului.
Roxana Vasile, 20.03.2024, 11:59
Mai sunt aproximativ două luni și jumătate până la alegerile – comasate -europarlamentare și locale. Pe 9 iunie, românii cu drept de vot vor fi chemați la urne, pentru a-și desemna atât reprezentanții în Legislativul comunitar, cât și pe cei din administrațiile localităților în care trăiesc.
Pentru scrutinul europarlamentar, PSD și PNL, la putere în România, au decis, încă de acum câteva săptămâni, să prezinte o listă comună de candidați, în ciuda diferențelor doctrinare și a apartenenței la grupuri politice europene distincte. În schimb, la locale, dacă inițial anunțaseră că fiecare își va întocmi propriile liste, acum, PSD și PNL caută candidați comuni pentru anumite localități. Este cazul Bucureștiului, unde, după tratative îndelungate care, la un moment dat, păreau să eșueze, coaliţia de guvernare a decis să îl susțină pentru Primăria Generală pe medicul Cătălin Cîrstoiu, în prezent managerul Spitalului Universitar Bucureşti. Acesta nu se va înscrie în niciunul din cele două partide, urmând să fie susţinut ca independent în cursa electorală.
Ca o ironie a sorții, preşedinţii organizaţiilor PSD şi PNL Bucureşti, Gabriela Firea, respectiv Sebastian Burduja – ambii aspiranți nefericiți la statutul de candidat la Primăria Generală – vor trebui să se mulțumească cu a fi coordonatorii politici ai campaniei electorale a celor două partide în București.
În zilele următoare, social-democraţii şi liberalii își vor anunţa şi candidaţii comuni pentru cele şase sectoare ale Capitalei. Potrivit unor surse politice, liberalii ar urma să aibă candidaţi la sectoarele 1 şi 6, iar social-democraţii la 2, 3, 4 şi 5.
Un bun medic și manager de spital, însă un ilustru necunoscut în politică, Cătălin Cîrstoiu se va lupta, pentru Primăria Generală, cu ultra-cunoscutul, dar controversatul Cristian Popescu Piedone, din partea Partidului Umanist Social Liberal sau cu Nicuşor Dan, primarul în funcție al Bucureștiului, de unii apreciat, de alții aspru criticat, susținut de Alianţa electorală Dreapta Unită, formată din USR, PMP şi disidența liberală Forţa Dreptei.
De altfel, Alianţa Dreapta Unită va putea participa la alegerile din 9 iunie în această formulă, după ce a fost validată, marţi, definitiv, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. La finalul săptămânii trecute, Biroul Electoral Central respinsese protocolul de constituire a acestei Alianţe, pe motiv că,în Registrul partidelor politice, Cristian Diaconescu apărea ca preşedinte al PMP, în timp ce actul de constituire a Dreptei Unite a fost semnat, din partea PMP, de Eugen Tomac. În opinia liderilor formațiunilor care alcătuiesc Alianța electorală, decizia ÎCCJ este un act de dreptate față de un abuz de nepermis într-o democrație.