Jurnal românesc – 07.03.2024
Secretarul de stat Gheorghe Cârciu face o vizită de lucru, în perioada 8 - 10 martie, în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, pentru a fi alături de reprezentanții comunităților de români din Manchester, Liverpool și Londra.
Leyla Cheamil, 07.03.2024, 09:41
Secretarul de stat Gheorghe Cârciu face o vizită de lucru, în perioada 8 – 10 martie, în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, pentru a fi alături de reprezentanții comunităților de români din Manchester, Liverpool și Londra. Cu acest prilej, membrii comunității românești, reprezentanții mediului asociativ și ai clerului românesc sunt invitați la o întâlnire de lucru, cu accent pe acțiunile, programele și proiectele Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, Ghidul de finanțare nerambursabilă aferent anului în curs, precum și alte subiecte de interes pentru românii din afara granițelor țării.Evenimentul va avea loc vineri, la sediul Consulatului General al României la Manchester.
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, l-a primit, miercuri, în vizită de prezentare, pe ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord la Bucureşti, Giles Matthew Portman, prilej cu care a menţionat recenta hotărâre a Sfântului Sinod de înfiinţare a unei Episcopii Ortodoxe Române a Marii Britanii. Patriarhul României a exprimat speranţa continuării şi aprofundării relaţiilor dintre cele două popoare şi, în acest sens, a menţionat recenta hotărâre Bisericii Ortodoxe Române de înfiinţare a unei Episcopii Ortodoxe Române a Marii Britanii, ca urmare a numărului mare de ortodocşi români stabiliţi, temporar sau definitiv, în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.
În cadrul primirii, care a avut loc la Reşedinţa Patriarhală, PF Daniel a amintit de numeroasele programe social-filantropice, prin intermediul celor peste 850 de instituţii ale Bisericii, care corespund nevoilor actuale ale comunităţilor de credincioşi, îndeosebi în rândul bătrânilor, al copiilor rămaşi în grija rudelor şi al familiilor sărace.
De asemenea, înaltul ierarh a evidenţiat sprijinul cu totul remarcabil al României, în general, şi al Bisericii Ortodoxe Române, în special, acordat refugiaţilor din Ucraina, majoritatea mame cu copii, ca urmare a războiului din vecinătatea României şi a consecinţelor tragice ale acestuia. La rândul său, diplomatul britanic a mulţumit pentru primire şi a subliniat faptul că se bucură de numirea în misiunea de ambasador al ţării sale în România şi de perspectiva cunoaşterii realităţilor societăţii româneşti şi a bogăţiei spirituale a poporului român, pe care a observat-o deja în vizitele făcute la diferite mănăstiri şi biserici din Moldova şi Bucovina.
Guvernul de la Chişinău a aprobat, miercuri, semnarea acordului de împrumut dintre Republica Moldova şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, în vederea realizării proiectului de interconectare a reţelelor de energie electrică din Republica Moldova şi România. Radio Chişinău transmite că proiectul, estimat la 77 de milioane de euro, prevede construcţia unei noi linii electrice aeriene între cele două state, cu tensiunea de 400 de kilovolţi, care va lega municipiile Bălţi şi Suceava. Proiectul prevede şi construirea la Bălţi a unei staţii electrice. Valoarea împrumutului de la BERD este de 30,8 milioane de euro, ceea ce va acoperi 40% din costurile de realizare a proiectului. Alte 30,8 milioane de euro vor fi împrumutate de Guvernul de la Chişinău de la Banca Europeană de Investiţii, iar 15,4 milioane vor proveni dintr-un grant de la Uniunea Europeană, prin intermediul platformei de investiţii în vecinătate.
Ambasadorul României în Republica Moldova, Cristian-Leon Țurcanu, a efectuat miercuri, 6 martie, o vizită de lucru în orașul Sângerei, anunță Radio Chișinău. Diplomatul a discutat cu reprezentanții autorităților locale despre proiectele derulate de România în Republica Moldova. La Sângerei, ambasadorul României s-a întâlnit cu președintele consiliului raional, Cainarian Cristian, cu primarul orașului, Arcadie Covaliov, cu deputatul în Parlamentul Republicii Moldova, Gheorghe Ichim, și cu reprezentantul în raion din partea Cancelariei de Stat, Igor Curca. „Am avut discuții foarte bune și deschise despre proiectele derulate de România în beneficiul cetățenilor de pe acest mal al Prutului”, a transmis Cristian-Leon Țurcanu. Acesta a subliniat că, în cadrul vizitei, oficialii au discutat și despre viitorul european al Republicii Moldova, dar și despre sprijinul consistent si ferm al autorităților de la București.