Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Retrospectiva săptămânii 25.02 – 02.03.2024

Sumar: Calendarul complet al alegerilor în România; Bilanţ DNA; România susține, alături de celelalte state europene, Ucraina; Pact Verde în România

Eveniment top
Eveniment top

, 02.03.2024, 11:52

Calendarul complet al alegerilor în România

Primul tur al alegerilor prezidenţiale din România va avea loc pe 15 septembrie, iar al doilea, dacă va fi necesar, pe 29 septembrie. Decizia a fost luată de coaliţia de guvernare, care a renunţat, totodată, la organizarea scrutinului europarlamentar în decurs de două zile pentru românii din afara ţării, pentru că, susţine aceasta, ar fi încălcat dreptul constituţional al românilor din interiorul ţării, care votează într-o singură zi. A fost, în schimb, prelungit programul de funcţionare a secţiilor de votare. Reamintim că anterior, coaliţia a decis că alegerile europarlamentare vor avea loc împreună cu cele locale, pe 9 iunie, urmărind o participare mai mare la votul pentru Parlamentul European, reducerea cheltuielilor şi a perioadei electorale.

Componenţa Parlamentului României va fi decisă pe 8 decembrie, atunci când vor avea loc alegerile generale. Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, a anunţat că peste 30.000 de experţi electorali sunt pregătiţi pentru alegerile succesive din acest an. El este de părere că, din punct de vedere instituţional, România este pregătită pentru a face faţă acestui an, pe care l-a numit atipic.

Toni Greblă: „De ce ziceam că anul acesta este atipic? Pentru că toate tipurile de alegeri – europarlamentare, locale, parlamentare şi prezidenţiale – se desfăşoară, practic, pe parcursul a numai şase luni şi din acest motiv organizatoric şi din alte puncte de vedere, nu va fi foarte uşor”. În plus, Toni Greblă a dat asigurări că alegerile vor fi organizate transparent, cu respectarea principiului echidistanţei faţă de toţi competitorii politici, astfel încât rezultatul să fie cel dorit de majoritatea votanţilor.

Bilanţ DNA

Procurorii au redescoperit ‘curajul’ de a investiga cazuri de mare corupţie – a declarat procurorul-şef al Direcției Naționale Anticorupție, Marius Voineag, la prezentarea raportului de activitate al instituției pe anul 2023. Acesta le-a cerut anchetatorilor să dea în continuare dovadă de maxim profesionalism, referindu-se la costurile corupţiei care rămân neacceptat de mari pentru societatea românească. Marius Voineag a prezentat câteva repere din activitatea anului trecut.

Marius Voineag:  „Ne-am dorit consolidarea instituţională prin creşterea resursei umane şi am reuşit să încadrăm 29 de procurori, fără a lua în considerare ultima procedură prin care au mai fost validaţi alţi 23 de noi procurori la începutul acestui an. În cursul anului 2023 au fost trimişi în judecată 651 de inculpaţi. A crescut semnificativ numărul inculpaţilor trimişi în judecată faţă de care au fost luate măsuri preventive de libertate. La nivelul anului 2023 avem 2.259 de dosare faţă de 2.087 în anul 2022”.

Pentru 2024, având în vedere contextul electoral, DNA promite ca va continua să aibă aceeaşi hotărâre pentru combaterea corupţiei. Potrivit conducerii instituției, se are în vedere creşterea capacităţii instituţionale cu accent pe politicile de resurse umane, iar atenţia va fi îndreptată către marile cazuri de corupţie şi către domeniile prioritare cu impact asupra vieţii cetăţenilor.

România susține, alături de celelalte state europene, Ucraina

La Conferinţa de la Paris de la începutul acestei săptămâni, organizată la iniţiativa preşedintelui Emmanuel Macron pentru susţinerea Ucrainei, a fost prezent și președintele României, Klaus Iohannis. Șeful statului a subliniat că unitatea şi solidaritatea comunităţii internaţionale în sprijinul Ucrainei sunt esenţiale şi trebuie menţinute, poziţia constantă a României fiind aceea de susţinere multidimensională a Ucrainei, atât timp cât va fi nevoie. Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, Klaus Iohannis a apreciat că menținerea unității și a acțiunii coordonate la nivelul UE și al NATO continuă să fie aspecte esențiale.

De asemenea, precizează comunicatul, șeful statului a subliniat necesitatea menținerii unei atenții speciale asupra Republicii Moldova și a evidențiat importanța reacției coordonate de contracarare a acțiunilor hibride din partea Federației Ruse. În egală măsură, a atras atenția asupra implicațiilor pe care războiul declanșat de Rusia le are asupra securității europene și euroatlantice și, în special, asupra securității la Marea Neagră, regiune în care efectele conflictului se resimt intens. Concluzia unanimă a participanților la reuniunea de la Paris a fost aceea că este nevoie să fie intensificate toate eforturile pentru continuarea sprijinului multidimensional acordat Ucrainei.

Pact Verde în România

La o întâlnire în Capitală cu reprezentanții mai multor organizaţii non-guvernamentale, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că este nevoie de un pact naţional în baza căruia protecţia mediului să devină o prioritate. „De acest lucru depinde calitatea vieţii, sănătatea şi siguranţa cetăţenilor”, a spus şeful statului. El a subliniat că deciziile şi acţiunile actuale în domeniul mediului au implicaţii pentru generaţiile prezente şi viitoare şi a mulţumit pentru implicarea societăţii civile. Potrivit lui, „protecţia mediului înconjurător nu trebuie neglijată”, iar prin proiectele organizaţiilor neguvernamentale cetăţenii au înţeles mai bine beneficiile unor acţiuni pentru mediu şi au devenit adevăraţi parteneri în tranziţia verde.

Prezent la eveniment, ministrul Mediului, Mircea Fechet, consideră că ONG-urile au un rol vital în monitorizarea şi îndrumarea politicilor guvernamentale, în educarea publicului şi în promovarea unor practici sustenabile, într-o lume în care problemele legate de mediu devin din ce în ce mai presante. „Sunt convins că împreună putem face schimbări semnificative în modul în care protejăm şi gestionăm resursele naturale ale planetei noastre” – a declarat Mircea Fechet.

RadioRomaniaInternational · Eveniment Top 01.03.02024
Retrospectiva săptămânii 17.11 – 23.11.2024
Eveniment Top sâmbătă, 23 noiembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 17.11 – 23.11.2024

Românii își aleg noul președinte Prima secţie de vot din străinătate pentru turul întâi al alegerilor prezidenţiale din România s-a...

Retrospectiva săptămânii 17.11 – 23.11.2024
Retrospectiva săptămânii 10.11 – 16.11.2024
Eveniment Top sâmbătă, 16 noiembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 10.11 – 16.11.2024

Vizita premierului român la Londra Premierul român, Marcel Ciolacu, a făcut, la mijlocul săptămânii, o vizită de două zile în Regatul Unit,...

Retrospectiva săptămânii 10.11 – 16.11.2024
Eveniment top
Eveniment Top sâmbătă, 09 noiembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 03.11 – 09.11.2024

Președintele Klaus Iohannis, la summitul Comunităţii Politice Europene de la Budapesta   Aderarea României la Spaţiul Schengen nu este doar un...

Retrospectiva săptămânii 03.11 – 09.11.2024
Eveniment top
Eveniment Top sâmbătă, 02 noiembrie 2024

Retrospectiva săptămânii 27.10 – 02.11.2024

Campanii electorale în România Campania electorală pentru alegerile parlamentare din România a debutat în noaptea de joi spre vineri și se va...

Retrospectiva săptămânii 27.10 – 02.11.2024
Eveniment Top sâmbătă, 26 octombrie 2024

Retrospectiva săptămânii 20.10 – 26.10.2024

Campania electorală la start Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din România a început la miezul nopții de joi spre vineri şi...

Retrospectiva săptămânii 20.10 – 26.10.2024
Eveniment Top sâmbătă, 19 octombrie 2024

Retrospectiva săptămânii 13.10. – 19.10.2024

Președintele României, Klaus Iohannis, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles Liderii din țările blocului comunitar, inclusiv șeful...

Retrospectiva săptămânii 13.10. – 19.10.2024
Eveniment Top sâmbătă, 12 octombrie 2024

Retrospectiva săptămânii 06.10. – 12.10.2024

14 candidați pentru prezidențiale Biroul Electoral Central a anunţat, joi, lista finală a candidaţilor la alegerile prezidenţiale din acest an....

Retrospectiva săptămânii 06.10. – 12.10.2024
Eveniment Top sâmbătă, 05 octombrie 2024

Retrospectiva săptămânii 29.09. – 05.10.2024

Sprijin german pentru aderarea României la Schengen pe cale terestră Aderarea cât mai rapidă a României la spaţiul Schengen pe cale terestră...

Retrospectiva săptămânii 29.09. – 05.10.2024

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company