Sticla slovacă s-a născut în România
Slovacii reprezintă 0,1% din totalul populației României. Ei trăiesc mai ales în partea vestică a țării, cele mai mari comunități de slovaci din România se găsesc în județele Bihor și Arad, unde reprezintă 1,22%, respectiv 1,25% din totalul populației.
Ana-Maria Cononovici, 27.02.2024, 10:13
Slovacii reprezintă 0,1% din totalul populației României. Ei trăiesc mai ales în partea vestică a țării, cele mai mari comunități de slovaci din România se găsesc în județele Bihor și Arad, unde reprezintă 1,22%, respectiv 1,25% din totalul populației.
Astăzi, la Șinteu (Nova Huta), în inima Munților Plopiș, la limita dintre județele Bihor și Sălaj au mai rămas peste 2.000 de slovaci, fiecare dintre ei știind să prelucreze sticla şi dând o nouă viaţă istoriei locale. Cu peste două secole în urmă, slovacii s-au stabilit aici, atrași de pădurile bogate și de prima fabrică de sticlă din România, înființată în anul 1780, la Huta. După 60 de ani, în 1840, fabrica s-a mutat la Pădurea Neagră. Până la Primul Război Mondial, în zona Șinteu au fost în jur de 20 de mii de slovaci.
Astăzi, un Muzeul sticlei de aici aminteşte că la Stara Huta s-au produs și primele sticluțe de injecție pentru penicilină și pentru alte produse din industria farmaceutică. Este o experienţă unică să vezi ce s-a produs aici, în acele vremuri, prin metode foarte primitive. Muzeul păstrează şi anumite artefacte sau bucăți de sticlă și bucăți întregi de fiole, din fosta fabrică de sticlă. Printre exponate se găsesc şi cheia fabricii, precum și un sigiliu, cu inițialele slovace, iar asta pentru că fiecare suflător trebuia să aplice un sigiliu, ca marcă personală care atesta calitatea.
Astăzi, în interiorul Muzeului Sticlei, doi sticlari calificați, unul din Șinteu, altul din Sălaj, produc diverse obiecte de sticlă. Ei reciclează sticla și fac pahare, globuri, obiecte de artizanat, decoruri specifice diferitelor sărbători, sticle sau alte componente, pe care le vând turiștilor.
Le-am primit de la fostul director, de la domnul Florin Oros. Au rămas ca model în arhiva lor și noi le-am expus, pentru ca să vadă lumea ce s-a produs acolo. Bineînțeles că nici Pădurea Neagră nu a fost aleasă întâmplător. Noi am avut materie primă de la Hută. Există și astăzi un drum de acces de la Șinteu la Pădurea Neagră, un drum pietruit pe care se cărau acele pietre de siliciu. Practic, a venit industrializarea și s-a făcut fabrica aceasta modernă la Pădurea Neagră, a povestit consulul.
Cornel Lupo a urmat şcoala profesională la Turda, lucrează în sticlă de 40 de ani şi a relatat pentru Radio România: „Sticlăria e o meserie destul de complicată. După 96 când s-a închis fabrica în Pădurea Neagră, am plecat în Ungaria, tot într-o fabrică de sticlă, unde am stat 11 ani, tot în sticlărie. Acolo am participat la un concurs de creaţie şi an luat locul întâi pe ţară. După în 2002 am plecat în Ucraina un an. Din Ucraina am plecat în Palma De Mallorca, în Spania, opt ani, tot în sticlărie. Şi din Spania am ajuns aici, la Huta Slavia.”
Ce obiecte crează sticlarii astăzi? Cornel Lupo: „De la pahare în sus, toate sortimentele de pahare ce există, până la artizanat. Sunt puţini sticlari care fac artizanat. Artizanat înseamnă la mâna liberă, fără forme, fără presă, fără robot. Nu există (n.r. model) pe care să nu-l putem face! Candelabrele! În Pădurea Neagră a fost singura fabrică din Europa în care s-au făcut candelabre pentru toate catedralele din Europa, cu frunze, braţe, abajururi.”
Din pasiune a început să prelucreze sticla și Frantisek Koritar, care a povestit: „Trebuia să ne angajăm acolo unde era mai aproape de casă şi cea mai aproape a fost Pădurea Neagră. Eu sunt de aici de la Şinteu. Acuma la vârsta mea aş vrea să mai transmit meseria asta şi altora, dar sunt tineri care nu vor. Am avut unul care a venit să înveţe şi a plecat în loc să lucreze. Nu avem înlocuitori.”
Conel Lupo a adăugat: „Voia să învețe meseria în două-trei zile, însă aceasta este cu bătaie lungă, de ani şi ani de zile. Treci într-o fază și trebuie să lucrezi până ești capabil să faci alt produs de la A la Z. Nu se învaţă în două zile sau trei”, a spus râzând interlocutrul nostru.
Întrebat câte produse de sticlă a făcut de la 19 ani până în prezent, Frantisek Koritar a spus: „Nu le-aş putea număra că lucram la normă şi eram 7 într-o echipă şi aveam puse normele. Făceam şi pahare şi sticle de vin, au fost vreo patru- cinci sute, pentru lichior şase-şapte sute, în şase ore. Nu a fost uşor, a fost şi căldură mare, lângă cuptor unde se topeşte sticla la 1.500 de grade Celsius, şi la prelucrare, unde sunt 1100 de grade, nu era uşor!”
Am mai aflat că de la Şinteu se poate ajunge pe un drum direct la Pădurea Neagră şi asta pentru că de pe timpuri exista acest drum prin care sticla pleca dinspre România către Slovacia.