Poziţia UE faţă de Iran rămâne neschimbată
Pe 8 mai 2019, cu o zi înainte de sărbătoarea Europei, Iranul a anunţat retragerea sa parţială din acordul nuclear semnat cu Franţa, Germania, Marea Britanie, Rusia, China şi Uniunea Europeană.
Steliu Lambru, 14.05.2019, 12:02
Pe 8
mai 2019, cu o zi înainte de sărbătoarea Europei, Iranul a anunţat retragerea
sa parţială din acordul nuclear semnat cu Franţa, Germania, Marea Britanie, Rusia,
China şi Uniunea Europeană. Măsura survine ca urmare a retragerii Statelor
Unite ale Americii din acordul semnat în 2015, în urmă cu un an. Iranul afirmă
că retragerea este una controlată şi acordă o perioadă de graţie Uniunii
Europene pentru a pune la punct mecanismul de măsuri financiare pentru ca
firmele europene să-şi continue afacerile în Iran şi să compenseze sancţiunile
impuse de americani. Franţa a spus că în cazul în care Teheranul va renunţa la
unele obligaţii din acord, aşa cum a anunţat, Europa nu va avea de ales decât să
se alăture sancţiunilor impuse de americani.
Federica Mogherini, înaltul reprezentant
al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politică de securitate, a
declarat la Sibiu că deşi evoluţia nu este una îmbucurătoare, blocul european
continuă să susţină acordul încheiat cu Teheranul.
În cazul Iranului, poate aţi văzut declaraţia comună pe
care am dat-o împreună cu ministerele de externe ale Franţei, Germaniei şi
Marii Britanii. Există multă preocupare, şi din partea mea personal, privitoare
la recentele evoluţii. Rămânem cu totul angajaţi pentru implementarea totală a
tratatului cu Iranul. Este o chestiune de securitate pentru noi şi pentru lumea
întreagă. Investiţiile Uniunii Europene în neproliferarea nucleară continuă să
fie o prioritate de top pentru noi. Până acum, am văzut în Iran un partener de
încredere cu toate agnajamentele sale nucleare. Vom continua să monitorizăm
implementarea denuclearizării şi vom continua să vedem cerinţele Iranului şi
cum îşi ţine agajamentele prin lentilele evaluărilor. Sper ca angajamentul
nostru total, care este acolo, de sută la sută, de a prezerva acest important
acord va contribui la prezervarea lui şi în viitor.
În mai 2018, președintele american
Donald Trump anunța retragerea SUA din acordul nuclear cu Iranul şi
restabilirea sancțiunilor economice pentru republica islamică de cel mai înalt
nivel. Însă ceilalţi co-semnatari ai acordului, Franţa, Germania, Marea
Britanie, Rusia, China şi Uniunea Europeană au rămas în acord, iar Federica
Mogherini considera atunci acordul nuclear cu Iranul drept unul crucial pentru
securitatea regiunii, a Europei și a întregii lumi. Iată că optimismul de acum
un an a făcut loc moderaţiei.