Raport privind progresul unei Uniuni a securităţii
Comisia Europeană a prezentat cele mai importante concluzii ale celui de-al şaisprezecelea raport anual privind Uniunea securităţii.
Monica Chiorpec, 15.10.2018, 11:14
Comisia Europeană
a prezentat cele mai importante concluzii ale celui de-al şaisprezecelea raport
anual privind Uniunea securităţii. Extremismul religios, radicalizarea în
rândurile cetăţenilor europeni, dar şi eficienţa sistemului de protecţie a
datelor sunt puncte deosebit de importante, pe care liderii europeni le au în
vedere.
Julian King, comisarul european pentru Uniunea securităţii: Eforturile noastre pentru a aborda fenomenul radicalizării trebuie
consolidate în continuare, indiferent de unde ar veni acest fenomen, îmi permit
să adaug. Cel mai adesea, ne concentrăm asupra provocărilor pe care le
presupune radicalizarea bazată pe extremismul religios islamic, dar aceasta nu
este singura provocare cu care ne confruntăm în ceea ce priveşte radicalizarea
şi care poate duce la violenţe pe străzile noastre. De asemenea, ne confruntăm
şi cu radicalizarea din partea extremei drepte, trebuie să avem în vedere şi
acest lucru. Din acest motiv, tocmai am încheiat raportul anual referitor la
abordarea radicalizării, în special cea care se manifestă în comunităţile
europene, în închisori sau în rândul tinerilor.
Julian King a insistat
asupra importanţei gestionării corecte a mecanismelor de protecţie a datelor ulterior
intrării în vigoare a normelor GDPR: Trebuie să ne asigurăm de faptul că
sistemul nostru de protecţie a datelor este implementat în mod eficient. Acesta
este şi motivul pentru care am avut atâtea voci ferme care s-au manifestat
pentru implementarea Regulamentului
General de Protecţia Datelor. Aplicarea acestui regulament se răsfrânge asupra
tuturor. Priveşte mediul afacerilor, marile platforme, dar şi administraţia
publică şi autorităţile publice. Toată lumea va respecta cele mai înalte
standarde ale protecţiei datelor. Vreau să mă fac înţeles cât se poate de bine:
interoperabilitarea este despre a fi capabil să utilizezi bazele de date
existente mai bine şi mai eficient. Acum câţiva ani, ceream ca cei din primele
rânduri, poliţiştii, gărzile de corp, vameşii, ofiţerii de imigrări să fie
ajutaţi să îşi facă treaba pentru a ne menţine în siguranţă. Aceştia au cerut
în mod consecvent să aibă accesul oportun la informaţii exacte, fiindcă şi-au
dat seama că sistemele actuale care conţin baze de date nu sunt suficiente.
Despre acest lucru este interoperabilitatea, despre a folosi datele existente
în mod eficient. Interoperabilitatea nu va schimba niciuna dintre regulile
protecţiei datelor.
Securitatea
europenilor este una dintre cele mai importante preocupări ale Executivului
comunitar. În adresarea sa privind starea Uniunii Europene, preşedintele
Comisiei, Jean-Claude Juncker, sublinia că o Europă unită şi puternică îşi va
proteja cetăţenii împotriva oricăror ameninţări, interne sau externe.