Francesco de Sanctis şi dezvoltarea europei moderne
Critic, istoric literar italian, întemeietor al criticii moderne italiene, omul de cultură Francesco de Sanctis a fost evocat în cadrul unei dezbateri desfăşurate la Parlamentul European.
Ana-Maria Cononovici, 26.02.2018, 12:34
Critic, istoric
literar italian, întemeietor al criticii moderne italiene, omul de cultură
Francesco de Sanctis a fost evocat în cadrul unei dezbateri desfăşurate la Parlamentul
European. Ocazie pentru preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, să vorbească despre mândria de
a fi cetăţean al Uniunii Europene, dar şi cetăţean italian, această apartenenţă
dublă, la ţara de origine şi la marea comunitate europeană fiind privilegiul
nostru, al tuturor: Italia
poate să dea mult, mult mai mult decât ceea ce a dat până acum, Uniunii noastre
Europene. Suntem o ţară fondatoare, avem 60 de milioane de locuitori, vorbim o
limbă miraculoasă. Eu sunt mândru că sunt italian. Şi sunt mândru şi că sunt
preşedintele Parlamentului European şi că mă pot prezenta în faţa tuturor
deputaţilor aleşi de către toate statele membre ale Uniunii Europene. Dar
aceasta nu mă împiedică să fiu orgolios că sunt italian. Dragostea de ţară este
ceva ce noi trebuie să diseminăm, este o idee pe care trebuie să o transmitem
urmaşilor noştri, pentru că în absenţa acestei valori riscăm să ne pierdem, să mergem
prin lume fără identitate. Cred că un om cum a fost Francesco de Sanctis nu
trebuie să fie doar rememorat, ci trebuie purtat în suflet, trebuie studiat,
trebuie citite cele două volume despre Istoria literaturii italiene. Pentru că
oricare dintre acele pagini ai citi îţi vor aminti şi te vor face să înţelegi
ce înseamnă să fii unul dintre noi, care este identitatea noastră, care ne sunt
valorile, care este rolul unui individ, ce înseamnă să fii italian şi ce
înseamnă să fii european. Pentru că acestea sunt ideile de bază ale
Parlamentului European, în această zi în care am decis să omagiem această
importantă personalitate din trecut, dar care a fost un vizionar, ceea ce îl
face actual chiar şi astăzi.
Binele public
european este una dintre ideile atribuite lui Francesco de Sanctis în cadrul
dezbaterii. O idee amplă ce trebuie răspândită la nivel european, după cum au
susţinut participanţii, pentru situaţiile în care soluţiile naţionale nu mai
sunt suficiente, iar atunci se aplică cele europene. Pentru a înţelege la ce ne
referim când vorbim despre binele public, avem nevoie de o cultură europeană,
de o educaţie europeană ale cărei rădăcini se află în studiile lui de Sanctis,
printre alţii, după cum au afirmat parlamentarii.
De Sanctis a
fost un om de cultură, dar şi un italian care a luptat pentru independenţa şi
unitatea ţării sale. În epocă era nu numai un om, ci o speranţă pentru
patrioţi. Odată restabilită unitatea ţării de Sanctis a fost Ministrul
instrucţiunii publice, modelând în continuare obiceiurile şi mentalităţile
poporului său, folosindu-se şi de propria experienţă internaţională.
Astfel
dezbaterea Francesco de Sanctis şi dezvoltarea europei moderne a exprimat o
dată în plus nevoia educării unei mândri a apartenenţei la cultura naţională şi
prin aceasta la marea cultură europeană, pentru toţi cetăţenii Uniunii
Europene.