Prima sesiune plenară din 2018 a Parlamentului European
Parlamentul European se va reuni săptămâna viitoare în prima sesiune planară din acest an.
Ștefan Baciu, 11.01.2018, 13:20
Parlamentul European
se va reuni săptămâna viitoare în prima sesiune planară din acest an. Pe agenda
primei zile figurează subiecte legate de energie, precum promovarea utilizării
energiei din surse regenerabile, eficienţa energetică şi Uniunea energetică.
Tot pe agenda zilei de luni figurează dosarul implementării strategiilor
macro-regionale ale Uniunii Europene şi cel al conservării resurselor piscicole
şi protejării ecosistemelor marine.
Fiind
prima reuniune a europarlamentarilor de după vacanţa de Crăciun şi de Anul Nou,
în programul zilei de marţi figurează şi prezentarea concluziilor celui mai
recent Consiliu European organizat la jumătatea lunii trecute, mai precis în
zilele de 14 şi 15 decembrie. În aceeaşi zi vor fi prezentate declaraţiile
Consiliului şi Comisiei Europene la finalul preşedinţiei semestriale a
Estoniei, urmate de luări de cuvânt ale europarlamentarilor.
Subiectul cel
mai important de pe ordinea de zi a primei sesiuni plenare din acest an a
Parlamentului European va fi prezentarea programului Bulgariei care, în primul semestru al acestui an, va
deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. La o recentă întâlnire cu oficialităţile din Bulgaria, preşedintele Parlamentului European,
Antonio Tajani, enunţa câteva priorităţi ale preşedinţiei Bulgariei: Obiectivul nostru comun
este de a da răspunsuri concrete unei jumătăţi de miliard de cetăţeni europeni.
Ne confruntăm cu probleme importante: apărarea frontierelor externe, problema
imigraţiei, lupta împotriva terorismului şi creşterea economică.
Începând de astăzi şi până la 25
ianuarie, toţi miniştrii cabinetului de la Sofia au prevăzute întâlniri cu eurodeputaţii în cadrul reuniunilor comisiilor de specialitate ale
Parlamentului European. Din punct de vedere geografic, Bulgaria va trebui să fie preocupată de procesul de integrare a statelor din Balcanii de Vest, dar şi de gestionarea relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi Turcia. În
ceea ce priveşte apărarea frontierelor externe ale
Uniunii, Bulgaria, ca şi România, o face din afara spaţiului Schengen, un dosar care,
privit din partea celorlalte state membre, nu pare a fi o prioritate, ci se află mai degrabă în faza unor
declaraţii formale, de sprijin.
Înaintea preluării preşedinţiei
semestriale, o poziţie nuanţată a avut-o preşedintele
Bulgariei, Rumen Radev, care a subliniat că ţara sa nu
acceptă adăugarea de: noi criterii
nescrise, inclusiv cele politice, dat fiind că Bulgaria a îndeplinit în
2011 toate cerinţele pentru
aderarea la spaţiul Schengen.