Colaborare cu statele care se află în topul atragerii de bani europeni
Europarlamentarul Victor Negrescu consideră că România trebuie să colaboreze cu statele care se află în topul atragerii de fonduri europene.
Eugen Cojocariu, 05.11.2020, 08:32
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a declarat miercuri că România trebuie să fie mai activă în colaborarea cu statele care se află în topul atragerii de fonduri europene, cum ar fi Finlanda şi Polonia.
Pentru atragerea banilor europeni este nevoie de un larg consens, pentru asta e nevoie de simplificare, nevoia de standardizare, nevoia de profesionalizare, în ceea ce înseamnă modul în care lucrăm şi atragem aceste resurse europene. Avem nevoie să investim în oameni, la nivel local şi la nivel naţional, în cei care lucrează la elaborarea proiectelor şi în cei care lucrează zi de zi pentru ca aceste resurse europene să ajungă la beneficiari, a spus Negrescu la o dezbatere online.
El a adăugat că Uniunea Europeană oferă României foarte multe oportunităţi în ceea ce priveşte atragerea banilor europeni, iar în perioada 2021-2027 ţara noastră poate folosi peste 85 de miliarde de euro.
La noi sunt foarte multe studii demarate, sunt foarte multe idei demarate, dar nu avem o coerenţă, nu avem o programare sistemică a ceea ce intenţionăm să facem cu aceste resurse europene, în aşa fel încât acestea să ajungă la beneficiarii reali, a spus Negrescu. El a afirmat că digitalizarea trebuie să fie pe un loc important în ceea ce priveşte priorităţile.
Europarlamentarul a adăugat că trebuie alocate fonduri de 30% pentru zona de ecologie, 25% dintr-un program dedicat dezvoltării locale şi rurale care merge pe zona de dezvoltare a competenţelor digitale şi pe zona de digitalizare, inclusiv pe educaţia digitală. Aceste cifre trebuie să se regăsească în practică, în modul în care viitoarea guvernare va aborda atragerea banilor europeni, a precizat Negrescu. El a menţionat că Planul naţional de relansare şi rezilienţă reprezintă un element central în viziunea PSD.