Apărarea Uniunii Europene, în dezbatere la București
Înalții oficail ai UE și NATO se află la București pentru reuniunea informală a miniștrilor apărării din statele membre ale Uniunii Europene și reuniunea informală a miniștrilor afacerilor externe.
Lica Manolache, 31.01.2019, 21:03
Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate și vicepreședinte al Comisiei Europene, Federica Mogherini, se află în aceste zile la București pentru a prezida reuniunea informală a miniștrilor apărării din statele membre ale Uniunii Europene și reuniunea informală a miniștrilor afacerilor externe (Gymnich).
Joi, la finalul reuniunii informale a miniştrilor apărării europeni, organizată de Preşedinţia română a Consiliului UE, Federica Mogherini a declarat că implemntarea deciziilor legate de apărarea UE progresează:
“Ştiţi că de câţiva ani am stabilit un format complet nou de cooperare în domeniul apărării. Pentru mine este un motiv de mândrie, pentru că acesta este un domeniu unde cooperarea europeană a stagnat sau a fost amânată timp de decenii, iar acum câţiva ani am reuşit să avansăm în această chestiune istorică. Miniştrii au estimat astăzi că nivelul de implementare al tuturor diferitelor decizii luate cu privire la apărarea europeană progresează”, a spus Mogherini ]n cadrul unei conferințe de presă.
Înaltul oficial european a subliniat importanța cooperării Uniunii cu NATO: Parteneriatul dintre Uniunea Europeană şi NATO este esenţial, el fiind consolidat în ultimii ani, iar întărirea apărării europene şi în acelaşi timp a cooperării UE-NATO este un motiv de mândrie.”
Iohannis: Apărarea în regiunea Mării Negre trebuie să rămână o prioritate
Prezent în capitala României, Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, s-a întânit, joi cu președintele României, Klaus Iohannis. Cei doi oficiali au discutat despre rolul României în misiunile internaționale ale organiației nord-atlantice, despre modernizarea forțelor armate ale țării noastre, dar și despre întărirea securității în zona Mării Negre.
România menţine o contribuţie substanţială la operaţiile şi misiunile aliate, şi aici exemplul cel mai elocvent este, sigur, prezenţa noastră în Afganistan. În Afganistan suntem foarte prezenţi, militarii noştri sunt foarte respectaţi şi fac o treabă excelentă acolo. Toate aceste eforturi confirmă importanţa pe care o acordăm solidarităţii aliate şi unei abordări cuprinzătoare a riscurilor”, a spus șeful statului român în conferința comună de presă.
Klaus Iohannis a subliniat importanța întăririi flancului de est al NATO: În acelaşi timp, suntem deplin conştienţi că aceste contribuţii sunt absolut necesare în actualul context, un context marcat de încălcări ale dreptului internaţional şi de utilizarea forţei militare, inclusiv în vecinătatea noastră. Procesul de adaptare a NATO la aceste noi realităţi este în desfăşurare şi trebuie să continue. O postură de descurajare şi apărare credibilă şi eficientă este esenţială pentru a răspunde ameninţărilor complexe.
Obiectivul este asigurarea implementării depline a măsurilor convenite, prin efort colectiv, sigur, şi de o manieră coerentă şi susţinută. Apărarea pe flancul estic şi în regiunea Mării Negre, care ne interesează extrem de mult, trebuie să rămână o prioritate, cu atât mai mult cu cât situaţia de securitate din zona noastră reprezintă o sursă de preocupare majoră pentru NATO.”
Stoltenberg: UE nu poate înlocui NATO
Secretarul Gerneral al NATO a mulțumit pentru “angajamentul puternic” al țării noastre și a subliniat importanța investițiilor în Apărare:
Trebuie să ne fie clar că UE nu are cum să înlocuiască NATO. Unitatea Europeană nu se poate substitui unităţii transatlantice. NATO rămâne piatra de temelie a securităţii europene. (…)Trebuie să investim, într-adevăr, în Apărare, pentru a creşte securitatea într-o lume mai periculoasă. Aşadar, salut planurile României de a cheltui 2% din PIB şi de a-şi moderniza forţele armate în următorul deceniu. Capabilităţile moderne şi contribuţiile dumneavoastră la misiunile şi operaţiile noastre fac NATO mai puternică şi fac România mai sigură.”, a spus Jens Stoltenberg.