Corina Crețu, la reuniunea COSAC de la București
Comisarul european a încurajat România să continue progresele preşedinţiei austriece către un acord pentru viitorul buget UE.
Lica Manolache, 21.01.2019, 17:57
Comisarul european pentru politică regională Corina Crețu a participat, luni, la reuniunea membrilor Conferinței comisiilor parlamentare de afaceri europene din parlamentele naționale din Uniune (COSAC), organizată la București în cadrul Președinției române a Consiliului UE.
În cadrul întrunirii găzduite de Palatul Parlamentului, Corina Crețu și-a exprimat speranța ca România va contribui major la acordul penttru viitorul buget UE, în următoarele șase luni:
În timpul Preşedinţiei austriece a Consiliului UE s-au înregistrat progrese substanţiale, însă acestea trebuie continuate şi concretizate în cadrul noii Preşedinţii române. Mă bucură faptul că politica de coeziune reprezintă o prioritate pentru Preşedinţia română la Consiliul UE şi îmi doresc că aceasta să încheie acordul asupra cadrului financiar multianual cât mai curând posibil, astfel încât investiţiile programate să înceapă a fi realizate încă de la 1 ianuarie 2021.”
Corina Creţu: Beneficiile politicii de coeziune nu sunt abstracte
Comisarul european a subliniat importanța politcii de coeziune în viața cetățenilor europeni și a îndemnat oficialii de la București să înfrunte provocările ce se vor ivi în timpul președinției rotative a Consiliului UE:
Beneficiile politicii de coeziune nu sunt nici abstracte şi nici de natură birocratică. Ele vin să răspundă unor nevoi concrete ale cetăţenilor, având un impact direct, tangibil asupra vieţii de zi cu zi. Tocmai de aceea, eforturile pe care le-am făcut până acum trebuie continuate, iar dificultăţile şi provocările cu care ne confruntăm – pentru că ele există – trebuie abordate frontal şi cu determinare.”
Tăriceanu: Preşedinţia română, o ocazie pentru UE să afle mai multe despre stilul nostru de muncă
Președintele Senatului României și al ALDE, partid aflat în coalția de guvernare, Călin Popescu Tăriceanu consideră politica de coeziune “o puternică ancoră” a Uniunii într-o perioadă plină de provocări.
Uniunea Europeană se confruntă astăzi cu provocări multiple, cum ar fi gestionarea Brexit, migraţia, securitatea transfrontalieră, apărarea etc., care pun presiune pe autorităţile de la Bruxelles şi pe ţările membre, şi care stimulează tendinţele centrifuge. În acest context, politica de coeziune este una dintre cele mai puternice ancore ale Uniunii. Aceasta a fost şi rămâne una dintre cele mai flexibile şi inovatoare politici, oferind răspunsuri la problemele şi tensiunile existente la nivelul Uniunii Europene”, a spus Tăriceanu.
Referitor la mandatul României, șeful Senatului și-a exprimat convingerea că lunile ce urmează vor însemna muncă şi determinare intensă din partea Guvernului şi a Parlamentului pentru a îndeplini cu responsabilitate toate îndatoririle. Va fi o ocazie pentru membrii UE să afle mai multe despre stilul nostru de muncă, despre comunicarea şi relaţionarea din România şi mai multe despre România.”
Prezentă la dezbatere ca reprezentat al Guvernului României, vicepremierul Ana Birchall a declarat: Ştim că rolul nostru este esenţial în a asigura continuitatea agendei europene într-un moment important dificil şi provocator, cu procese de anvergură care vor modela Uniunea Europeană, marcat de viitoarele alegeri pentru Parlamentul European, care vor influenţa atât cursul, cât şi dinamica Preşedinţiei României la Consiliul UE, precum şi viitorul ciclu instituţional al UE în ansamblul său. Priorităţile Preşedinţiei noastre sunt fundamentate în jurul a patru piloni principali de acţiune: Europa convergenţei, Europa siguranţei, Europa, actor global şi Europa valorilor comune”, a detaliat vicepremierul Ana Birchall.