Necesitatea unei legislații comune în domeniul sănătății la nivelul UE
UE contribuie la îmbunătățirea sănătății publice prin finanțare și prin acte legislative privind combaterea amenințărilor transfrontaliere pentru sănătate, medicamentele, drepturile pacienților în cadrul asistenței medicale transfrontaliere
Robina Cornaciu, 06.06.2023, 12:13
Statele membre ale UE sunt responsabile de organizarea și de furnizarea serviciilor de sănătate și a asistenței medicale. Prin urmare, rolul UE în ceea ce privește politica în domeniul sănătății vine în complementarea politicilor naționale.
În domeniul sănătății, UE adoptă acte legislative și recomandări pentru a proteja cetățenii. Acestea se referă, printre altele, la produsele medicale și drepturile pacienților.
De la începutul pandemiei, UE a colaborat cu statele membre pentru a consolida sistemele de sănătate naționale și a limita răspândirea virusului. UE a desfășurat o acțiune de coordonare la nivelul său pe baza celor mai bune cunoștințe științifice disponibile și a oferit recomandări țărilor membre ale UE cu privire la măsurile de sănătate publică.
Recent, în plenul Parlamentului European, europarlamentarul Vlad Botoș a declarat că este nevoie de o o uniune și în domeniul sănătății, precizând că în acest fel s-ar putea stabili standarde minime pentru spitale și unități medicale, proceduri comune pentru diferite situații, o legislație mai apropiată în ce privește aprobarea medicamentelor și dispozitivelor medicale noi.
„Pandemia ne-a arătat că sănătatea nu mai poate fi tratată ca o problemă regională sau națională, nu poate fi tratată nici ca o problemă doar a unei entități politice mari, pentru că sănătatea și mai ales pandemiile nu țin cont de granițe.
Uniunea Europeană a fost un factor major în găsirea soluțiilor la începutul pandemiei și apoi în asigurarea dozelor necesare de vaccin atât în statele noastre, cât și în țările terțe care aveau nevoie de ajutor. Însă, nu a fost destul pentru a reduce numărul sutelor de mii de victime. Sistemele de sănătate nu au fost suficient de pregătite, iar multe state nu-și permit să prioritizeze sănătatea nici acum. Din păcate, chiar în interiorul Uniunii Europene există diferențe majore în sisteme de sănătate. Pentru că Uniunea Europeană să fie un factor esențial pentru îmbunătățirea sănătății la nivel mondial, trebuie să creăm o unitate, un mod de lucru, proceduri comune în interiorul uniunii noastre. O strategie viabilă trebuie să țină cont de acest lucru.”