Strategia UE pentru textile
Conform statisticilor, în Uniunea europeană prețurile la îmbrăcăminte au scăzut cu peste 30% între anii 1996 și 2018.
Ștefan Baciu, 17.05.2023, 09:52
În România am adoptat de mult timp
termenul fast food, prin care înțelegem un loc unde se servește mâncare
pregătită rapid. Chiar dacă nu ştim sau nu conştientizăm, de ceva timp avem de
a face şi cu fenomenul fast fashion, adică o modă care se schimbă des și care
ne provoacă să cumpărăm multe obiecte de îmbrăcăminte, multe la prețuri mici
sau, dacă doriți, promoționale. Producerea tuturor acestora necesită energie și
materii prime, la care se adaugă alte cheltuieli și consum de energie pentru
depozitare și transport.
Comisia de Mediu a Parlamentului European
a adoptat recent un raport care cuprinde recomandări pentru reglementarea
acestui sector, astfel încât acesta să fie mai prietenos cu mediul. Eurodeputaţii
consideră că produsele textile vândute în Uniunea
Europeană ar trebui să fie mai durabile, mai ușor de reutilizat, reparat și
reciclat, făcute în mare măsură din fibre reciclate și fără substanțe
periculoase. Aceștia subliniază că textilele ar trebui să fie produse într-un
mod care să respecte drepturile omului, drepturile sociale și de muncă, mediul
și bunăstarea animalelor de-a lungul lanțului lor de aprovizionare.
După
adoptarea documentului în Comisia de mediu, raportoarea Delara
Burkhardt, din Grupul
Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților, a declarat:
În raportul nostru, solicităm o abordare cuprinzătoare
în ceea ce priveşte sectorul textilelor pentru a ne asigura că acesta trece de
la un model bazat pe modă rapidă la un sector textil circular. Și acesta este
motivul pentru care solicităm în primul rând cerințe generale de ecodesign
pentru a stabili standarde durabile în sectorul textil. Solicităm să putem
vedea cu adevărat impactul asupra mediului, concentrându-ne asupra amprentei de
apă, adică a consumului pe care îl necesită producţia de textile, stabilind un
obiectiv obligatoriu în această direcţie. Ne uităm, de asemenea, la practicile
comerciale neloiale și solicităm o legislație pentru a le opri. Nu în ultimul
rând căutăm şi cerem interzicerea distrugerii bunurilor nevândute. Cu munca
noastră privind spălarea ecologică, dar și cu pașaportul digital pentru
produse, avem cu adevărat instrumente importante care fac posibilă mai multă
transparență pentru consumatori în privinţa textilelor. Dar, în cele din urmă,
trebuie să ne asigurăm că nu lăsăm povara pe umerii consumatorilor și trebuie
să avem o bază de reglementare obligatorie pentru un sector textil sustenabil.
Pentru a combate
supraproducția și consumul excesiv de haine și încălțăminte, Comisia de Mediu a Parlamentului European solicită Comisiei Europene și statelor membre să adopte
măsuri care să pună capăt modei rapide, începând cu o definiție clară a termenului,
bazat pe volume mari de articole de îmbrăcăminte de calitate inferioară. la
prețuri mici. Deputații europeni își doresc obiective ambițioase bazate pe
știință pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră pe întreg ciclul de
viață al sectorului textilelor. Ei au solicitat Comisiei și statelor membre să
se asigure că procesele de producție devin mai puțin consumatoare de energie și
de apă şi că nu sunt utilizate și nu sunt eliberate substanțe nocive. Raportul
privind strategia Uniunii în domeniul textilelor ar urma să intre în discuţia
plenul Parlamentului European în luna iunie a acestui an.