Reducerea anuală obligatorie a emisiilor de gaze cu efect de seră de către statele membre
Parlamentul European a solicitat în 2020, în rezoluția referitoare la Pactul ecologic european, tranziția necesară către o societate neutră din punct de vedere climatic până cel târziu în 2050.
Clara Iancu, 07.07.2022, 09:00
Acordul de la Paris asupra schimbărilor
climatice, a intrat în vigoare în noiembrie 2016. Părțile au convenit să
mențină creșterea temperaturii medii globale mult sub 2°C în raport cu nivelul
din perioada preindustrială și să continue eforturile de limitare a creșterii
temperaturii la peste 1,5°C în raport cu nivelul din perioada preindustrială.
Prin adoptarea Pactului climatic de la Glasgow în noiembrie 2021, părțile au
recunoscut că menținerea creșterii temperaturii medii globale la 1,5°C peste
nivelurile preindustriale ar reduce semnificativ riscurile și efectele
schimbărilor climatice. Astfel, s-au angajat să își consolideze obiectivele Programului
de acţiune pentru mediu, până
la sfârșitul acestui an. În acest
context, eurodeputaţii au vorbit despre reducerea anuală obligatorie a
emisiilor de gaze cu efect de seră de către statele membre.
Vlad-Marius
Botoş, vicepreşedinte al
Comisiei pentru dezvoltare regională
din Parlamentul European, a spus:
În efortul de a încetini sau chiar de a opri schimbările
climatice trebuie să contribuim toți, pentru că aceste schimbări ne afectează
pe toți. Unele state membre au luat deja o serie de măsuri pentru a reduce
poluarea, în timp ce altele încă mai au de recuperat în dezvoltarea economică
și socială, în construirea infrastructurii de diferite tipuri. Aceste eforturi
comune trebuie să țină seama că statele membre nu pornesc din același punct și
nivelul de dezvoltare este mult diferit. Adaptarea acestor măsuri este singura
care va face din aceste reglementări un succes. Trebuie sa realizăm un
echilibru între măsurile ecologice și dezvoltarea economică și socială, pentru
a avea sprijinul și implicarea populației, a operatorilor economici și a
autorităților locale. Și tocmai acest lucru l-am susținut în calitate de
coordonator în Comisia pentru dezvoltare regională. Măsurile ecologice trebuie
să poată fi privite și abordate ca un progres care va ajuta comunitățile, și nu
ca o povară, ca un obstacol în calea bunăstării europenilor.
Cel de al 8-lea Program de
acțiune pentru mediu care va dura până în 2030 stabilește obiectivul de a
accelera tranziția verde către o economie circulară, sprijinind și valorificând
setul de măsuri și inițiative anunțate în cadrul Pactului verde european.