Telemedicina, un nou ghid pentru tratarea adicțiilor
Studiile de până acum au dovedit că, în contextul creat de pandemie, telemedicina s-a dovedit a fi eficientă în cazul consultării pacienților dependenți de droguri.
Daniel Onea, 23.09.2021, 09:05
Potrivit unui
raport făcut public de Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie, 15%
dintre tinerii cu vârste între 15 şi 34 de ani din Uniunea Europeană, adică
aproximativ 18 milioane de persoane, au consumat canabis în perioada 2019-2020.
Multe dintre aceste persoane apelează la ajutor de specialitate pentru a depăși
dependența. Totuși, în perioada în care s-a instituit carantina, singura
posibilitate a pacienților de a interacționa cu personalul medical a fost în
mediul online.
Doctorul Marica Ferri, șefa departamentului Sănătate Publică, de
la Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie, spune că în perioada
distanțării fizice, consultațiile online au continuat, acest lucru conducând la
nevoia unei taxonomii, a unei clasificări a acestor tipuri de intervenții
medicale.
Ideea a apărut în timpul crizei Covid-19 și a restricțiilor în vigoare
atunci, care impuneau imposibilitatea întâlnirii cu pacienții. Am luat legătura
cu operatorii de servicii și am realizat că mulți astfel de operatori din
Europa se bazau pe mediul digital pentru a păstra legătura cu pacienții. Am
realizat că era nevoie de o actualizare a informațiilor disponibile în cadrul
Observatorului European pentru Droguri și Toxicomanie. Am avut curiozitatea de
a discuta dacă unele dintre măsurile luate în cadrul situației de urgență
cauzate de pandemie s-ar putea menține și după aceea. Am luat în calcul și
potențialele riscuri în ceea ce privește confidențialitatea pacienților în
raport cu beneficiile. Am realizat niște studii în primul rând în ceea ce
privește taxonomia intervențiilor disponibile.
Însă care sunt
aceste intervenții? Dr. Marica Ferri: Când vorbim despre intervenții digitale,
ne referim la o gamă care pornește de la diagnostic, de exemplu, imagistică,
până la dosare clinice – cum să păstrăm istoricul intervențiilor, la evaluare,
dosare administrative și așa mai departe. Am vrut să cartografiem aria
intervențiilor pentru a defini mai bine zona noastră de interes, punctul de
plecare. La întâlnirea noastră, am avut o prezentare a primei taxonomii a
intervențiilor existente, am discutat cu experții despre includeri și
excluderi. În plus, am vrut să identificăm studii de caz în unele dintre
statele membre, pentru a putea ca, în viitorul apropiat să prezentăm exemple de
îngrijire, modalități de utilizare a intervențiilor digitale pentru acele state
membre care nu oferă încă astfel de servicii, dar sunt interesate să le ofere
clienților lor. Scopul final al acestui exercițiu este de a putea monitoriza
aceste tipuri de intervenții în statele membre.
Clasificarea și
exemplele de bune practici vor fi disponibile în 2022, spune dr. Marica Ferri,
șefa departamentului Sănătate Publică, de la Observatorul European pentru
Droguri şi Toxicomanie.
În prezent lucrăm și avem primul proiect al
documentului și ne consultăm cu experți și cu persoane care au experimentat
acest mod de operare, pentru a afla din experiența lor riscurile și avantajele
posibile. Sperăm să putem publica toate aceste informații pentru publicul
nostru în primul trimestru al anului viitor. Observatorul European pentru
Droguri și Toxicomanie e în plin proces de studiu și, în loc să publicăm un
document, ne-am angajat față de publicul nostru să adunăm informațiile și să le
prelucrăm în așa fel încât să ne asigurăm că această practică medicală e foarte
sigură.