Asociații românești din lume 13.12.2023
Ascultați aici emisunea Asociații românești din lume din 13.12.2023
Mihaela Dincă Băjănaru, 14.12.2023, 12:01
Voluntariatul – ca mod de viață, intre bucurie împărtășită și ajutor util semenilor. Participă: Valentin Vorobăț – preș. Asociației Româno-Daneze din Skive, Danemarca, Ena Lykke Olesen – o doamnă daneză, fără origini romanești, dar vorbitoare de limba română (pentru ca a petrecut, ca voluntar din partea unei biserici creștine din Danemarca, vreme 6 ani de zile în România, împreună cu soțul ei, Kjeld, in Jud. Bacău) și Adriana Mureșan, soferița profesionistă de peste 33 de ani, stabilită în Spania de peste doua decenii – fondatoarea comunității RoOmenia-Voluntari în Europa” (cu peste 1.400 de membri pe continent, care a realizat o campanie de strângere de semnături în vederea depunerii la Parlamentul European a unui proiect de modificare a legislației pentru a garanta siguranța șoferilor profesioniști în parcările europene, 27.000 de semnături ce, împreună cu petiția depusă, au condus la aprobarea unei rezoluții UE pe aceasta temă – Rezoluția No. 0549/2021 din Monitorul oficial al Parlamentului European, iar în noiembrie 2023, a lansat aplicația “RoOmenia – Ajutor cu și pentru românii din diaspora”, pe Google Play și AppStore, proiect finanțat de Departamentul Românilor de Pretutindeni, plus organizatoare a mai multor campanii caritabile, inclusiv una în desfășurare pentru vârstnici din România.
Realizatoare: Mihaela Dincă-Băjănaru