Pauza Mare 09.09.2022
Ascultaţi aici emisiunea Pauza Mare din 09.09.2022.
Mirela Stoenescu-Tollea, 09.09.2022, 09:15
Aducem astăzi în atenţie Concursul Internaţional „George Enescu” 2022, prin rezultatele Finalei de aseară a Secţiunii Violoncel, dar şi un nou proiect al CSV (Centrul de Studii Vizuale), concretizat printr-o expozitie de grup, al cărei vernisaj este programat joi, 15 septembrie. Intitulată „A culege sau a cultiva?” şi având forma unui dialog estetic între lumea sălbatică şi Antropocen, respectiva expoziţie va fi găzduită de CSV şi, în paralel, de Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din Bucureşti. Astfel, la întrebări despre diversele moduri de înţelegere a lumii naturale, despre unele tendinte si teorii contemporane, ce redefinesc atat cultura, cat si actul creator in sine, vin cu propriile răspunsur, invitaţii nostri, artiştii vizuali Cătălin Rulea, Dragoş Neagoe si Dan Vezentan, alături de curatorul Cristian Neagoe, membru „Greenpeace România”. Şi, pentru că iniţiatorul CSV, Cătălin Rulea, este şi frontman-ul formulei sonore TOULOUSE LAUTREC, încercăm să găsim timp pentru a asculta astăzi, în emisiunea PAUZA MARE, câteva secvenţe muzicale din repertoriul acestei originale trupe de rock alternativ.