UPDATE. Armin Laschet după declaraţiile despre lucrătorii din România şi Bulgaria
Prim-ministrul landului Renania de Nord-Westfalia, Armin Laschet, a precizat, joi, că nu a intenţionat să învinovăţească lucrătorii din România şi Bulgaria, infectaţi cu noul coronavirus.
Mariana Chiriță, 18.06.2020, 23:16
Armin Laschet, premierul landului Renania de Nord-Westfalia, a precizat, joi, că nu a intenţionat să învinovăţească lucrătorii din România şi Bulgaria, infectaţi cu noul coronavirus, arată un comunicat al Ambasadei Germaniei la Bucureşti.
Există numeroase riscuri de răspândire a virusurilor, printre care se numără şi condiţiile şi modul de călătorie în Europa. Totuşi, ne dorim graniţe deschise şi o piaţă europeană a muncii. Am atras atenţia asupra faptului că acest virus nu ţine cont de frontiere. Este exclus să învinovăţim în vreun fel persoane de orice naţionalitate pentru răspândirea virusului. Este important să clarific faptul că acest lucru este de la sine înţeles atât pentru mine, cât şi pentru guvernul landului pe care îl conduc, a subliniat Armin Laschet.
Oficialul german a spus că la răspândirea virusului printre angajaţii fabricii de carne din Gutersloh au contribuit condiţiile de lucru şi de cazare de acolo.
Condiţiile de lucru inumane nu sunt acceptabile nici în industria cărnii, nici în alte sectoare. Împreună cu guvernul federal dorim să creăm reglementări mai bune pentru protecţia lucrătorilor. Programul de protecţie a muncii pentru industria cărnii, conceput de guvernul federal, trebuie să fie cât mai repede consfinţit prin lege. Acelaşi lucru este valabil pentru reglementările privind contractele de antrepriză.
Guvernul landului se află de săptămâni bune în contact cu reprezentanţii ţărilor afectate, pentru a ajunge la o îmbunătăţire substanţială a condiţiilor de lucru, mai ales pentru lucrătorii din România şi Bulgaria. Continuăm această colaborare strânsă, a precizat Armin Laschet.
–––––––––––––
Amintim că Ministerul Afacerilor Externe (MAE) s-a autosesizat cu privire la declarațiile făcute de prim-ministrul Armin Laschet din Renania de Nord-Westfalia, potrivit cărora muncitorii din România şi Bulgaria au introdus SARS-CoV-2 în fabrica de carne Tönnies din Rheda-Wiedenbrück. Referirile făcute în acest context ar putea aduce un prejudiciu de imagine lucrătorilor români din Germania, astfel că:
A fost contactată Ambasada Germaniei la București pentru a semnala modul în care au fost percepute aceste declarații neclare, care lăsau o marjă de interpretare în sensul că lucrătorii români și bulgari ar fi la originea acestui nou focar de coronavirus, și pentru a solicita clarificarea, inclusiv publică, a declarațiilor menționate, informează MAE.
Ambasada României la Berlin a adresat o scrisoare oficială premierului landului Renania de Nord-Vestfalia, Armin Laschet, prin care a fost solicitată clarificarea declarațiilor sale.
Pe fondul acestor evoluții, Ralph Brinkhaus, deputat din landul Renania de Nord-Vestfalia și președinte al grupului parlamentar CDU/CSU din Parlamentul federal german, a contactat Ambasada României la Berlin pentru a transmite că muncitorii români nu sunt considerați în vreun fel responsabili pentru izbucnirea focarului de coronavirus, mai transmite MAE.
sursa: comunicat MAE