MT şi Tarom,implicaţi în transportul navigatorilor români care operează în flota comercială mondială
TAROM va organiza, pe 28 mai, o cursă charter pe ruta Bucureşti-Amsterdam-Bucureşti, pentru transportul navigatorilor români care operează în flota comercială mondială către porturile de îmbarcare
România Internațional, 22.05.2020, 10:27
TAROM va organiza, pe 28 mai, o cursă charter pe ruta Bucureşti-Amsterdam-Bucureşti, pentru transportul navigatorilor români care operează în flota comercială mondială către porturile de îmbarcare, dar şi pentru repatrierea celor care aşteaptă, informează Sindicatul Liber al Navigatorilor (SLN), informează Agerpres.
Potrivit liderul SLN, Adrian Mihălcioiu, în urma unei întâlniri de lucru, organizată la sediul Ministerului Transporturilor (MT), între reprezentanţii sindicatului şi ai Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Crewing din România şi cei ai Departamentului Transporturilor Navale şi Aeriene şi TAROM, s-a convenit ca pe 28 mai să se organizeze o cursă charter, doar pentru navigatori, pe ruta Bucureşti-Amsterdam-Bucureşti.
Adrian Mihălcioiu: Agenţiile de crewing se vor organiza şi vor pregăti necesarul de navigatori pentru această cursă dus şi pe cât posibil şi pentru întors iar SLN va prelua cererile navigatorilor care au contracte de muncă semnate direct cu angajatorii externi. Dacă acest zbor va reuşi, se poate ca această linie să fie deschisa pentru început la un zbor pe săptămână, joia, pe ruta Bucureşti-Amsterdam şi retur
Adrian Mihălcioiu a mai declarat că atât Ministerul Transporturilor cât şi operatorul aerian naţional şi-au manifestat sprijinul în mod deschis orice iniţiativă şi solicitare de a rezolva problema transportului internaţional pentru personalul navigant român.
Adrian Mihălcioiu: S-au mai luat în calcul şi alte două aeroporturi, Londra şi Munchen sau Frankfurt, pentru a se organiza zboruri în aceleaşi condiţii. Datele de zbor vor fi solicitate ulterior de Asociaţia Agenţiilor de Crewing şi comunicate corespunzător. În acelaşi timp s-a convenit ca toate programările curselor aeriene umanitare, efectuate la cererea MAE spre aeroporturi din Europa, să fie aduse la cunoştinţa noastră imediat, pentru a putea fi folosite pe cât posibil în vederea trimiterii navigatorilor la schimb. De asemenea, am propus şi efectuarea unor curse charter către SUA sau Asia, cu aeronavele operatorului aerian naţional, la cererea companiilor de navigaţie interesate.
Sursa: Agerpres