Modificări privind intervalul orar în care autoritățile maghiare permit intrarea în Ungaria prin PTF
Începând din data de 05.05.2020, autoritățile maghiare vor permite cetățenilor Uniunii Europene intrarea în Ungaria, în scopul rămânerii pe propriul teritoriu sau tranzitării acestuia, în intervalul orar 07:00 - 01:00 (ora României).
Florenta Zaharescu, 05.05.2020, 10:12
La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac 1, începând din data de 05.05.2020, autoritățile maghiare vor permite cetățenilor Uniunii Europene intrarea în Ungaria, în scopul rămânerii pe propriul teritoriu sau tranzitării acestuia, în intervalul orar 07:00 – 01:00 (ora României).
Precizăm că anterior, traficul se derula în intervalul 11.00-23.00 (ora României).
”În urma înţelegerilor bilaterale dintre autorităţile de frontieră române şi ungare pentru fluidizarea traficului de persoane între cele două ţări, începând din data de 05.05.2020, autorităţile maghiare vor permite intrarea în Ungaria cetăţenilor Uniunii Europene, în scopul rămânerii pe propriul teritoriu sau tranzitării acestuia, în intervalul orar 7,00 – 1,00 (ora României)”, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.
Formalităţile se derulează prin punctul de trecere a frontierei Nădlac I, intrarea în ţara vecină fiind permisă numai cu îndeplinirea următoarelor condiţii:
-interviu – în cadrul căruia va fi evaluată starea de sănătate, condiţia esenţială fiind lipsa simptomelor de infectare cu COVID-19;
-îndeplinirea condiţiilor Codului Frontierelor Schengen;
-prezentarea unor documente care să ateste certitudinea permiterii intrării în ţara de destinaţie.
De asemenea, la graniţa româno-ungară rămân valabile măsurile privind deplasarea dintr-o ţară în cealaltă a lucrătorilor transfrontalieri, cu domiciliul sau reşedinţa în limita a 30 de kilometri de la linia de graniţă către interior, prin punctele de trecere a frontierei Cenad, Nădlac, Turnu, Vărşand, Salonta, Borş, Săcuieni, Urziceni şi Petea, precizează IGPF.
Sursa: Agerpres