Preşedintele ICR, Liliana Ţuroiu, a deschis Gala Celebrităţilor de la Sibiu
Aleea Celebrităților din Sibiu s-a îmbogățit sâmbătă, 17 iunie 2017, cu șase personalități marcante din cultura planetară, aşa cum a numit-o directorul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), Constantin Chiriac.
România Internațional, 19.06.2017, 12:02
Aleea Celebrităților din Sibiu s-a îmbogățit sâmbătă, 17 iunie 2017, cu șase personalități marcante din cultura planetară, aşa cum a numit-o directorul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), Constantin Chiriac. Vasile Șirli, Philippe Genty, Rimas Tuminas, Ohad Naharin, Marcel Iureș și Robert Wilson au fost artiștii ale căror nume au completat colecția de stele de pe aleea dintre zidurile-simbol ale Cetății Sibiului, cetate care nu a fost cucerită până acum decât de artişti. Institutul Cultural Român (ICR) a fost reprezentat la festivitate de președintele instituției, Liliana Țuroiu, și de vicepreședintele Krizbai Béla Dan.
Ceremonia de pe Aleea Celebrităţilor a continuat cu Gala Celebrităților, unde fiecare artist cu stea a fost onorat, pe scena Sălii Thalia, de personalităţi invitate în cadrul FITS, ajuns la cea de-a 24-a ediţie.
Preşedintele ICR, Liliana Ţuroiu, a deschis Gala Celebrităţilor de la Sibiu şi i-a înmânat primul premiu compozitorului Vasile Şirli.