Şcolarizarea românilor de pretutindeni în învățământul de stat din România
Au fost adoptate metodologiile ce reglementează procedurile de școlarizare a românilor de pretutindeni în învățământul preuniversitar și superior de stat din România în anul de învățământ 2017 - 2018.
România Internațional, 23.06.2017, 18:11
Au fost adoptate metodologiile ce reglementează procedurile de școlarizare a românilor de pretutindeni în învățământul preuniversitar și superior de stat din România în anul de învățământ 2017 – 2018.
Începând de anul acesta, concursul de admitere la studii universitare de licență a românilor de pretutindeni se va realiza de către universități, pe locurile alocate românilor de pretutindeni, pe baza concursului de dosare și a criteriilor stabilite de acestea.
Pentru anul universitar 2017 – 2018 candidații au ocazia să aplice pentru un număr nelimitat de universități, domenii și specializări (în anii anteriori se putea aplica la un singur domeniu și cel mult trei instituții de învățământ superior).
Pentru depunerea dosarelor de candidatură au aprobate următoarele modalități: electronic (pe o adresă de e-mail stabilită de instituția de învățământ superior), prin poștă pe adresa universităților.
De asemenea, tinerii din Republica Moldova pot trimite dosarele pe e-mail dosarerepmold@edu.gov.ro, la Ministerul Educației Naționale, în timp ce candidații din diaspora au la dispoziție adresa dosarerompret@edu.gov.ro sau misiunile diplomatice ale României, care vor transmite dosarele la minister și de aici mai departe la instituțiile de învățământ superior dorite.
Vedeţi Metodologia de școlarizare a românilor de pretutindeni în învăţământul superior de stat din România aici
În ceea ce privește școlarizarea în învățământul preuniversitar dosarele cu acte de studii vor fi transmise direct sau prin poștă, în perioada 10 – 17 iulie, fie la Inspectoratul Școlar Județean Iași (str. Nicolae Bălcescu 26, Iași 700117), fie la Ministerul Educației Naționale (Str. Spiru Haret, nr 10).
Vedeţi Metodologia de școlarizare a românilor de pretutindeni în învăţământul preuniversitar de stat din România aici
Mai multe detalii despre numărul locurilor alocate şi metodologiile de şcolarizare aici