Iohannis, scrisoare către Parlamentul României privind forțele și mijloacele Armatei Române
Parlamentul a fost informat, marţi, printr-o scrisoare din partea preşedintelui Iohannis, despre forţele şi mijloacele Armatei României şi ale MAI care pot fi puse, pentru anul 2022, la dispoziţie în vederea participării la misiuni în afara țării
România Internațional, 03.05.2022, 23:00
Parlamentul a fost informat,
marţi, printr-o scrisoare din partea preşedintelui Klaus Iohannis, despre forţele şi mijloacele Armatei României
şi ale Ministerului Afacerilor Interne care pot fi puse, pentru anul 2022, la dispoziţie
în vederea participării la misiuni în afara teritoriului naţional.
Într-un mediu de securitate în continuă degradare, forţele
armatei române sunt chemate să răspundă la provocări tot mai diverse, iar
tendinţa spre diversificare a modului, a zonelor de acţiune şi a nivelului de
angajare este tot mai pregnantă. În prezent, România beneficiază de garanţii de
securitate solide, oferite de statutul de membru al Alianţei Nord-Atlantice
(NATO) şi al Uniunii Europene (UE), precum şi de bunele relaţii cu ţările
vecine şi cu partenerii săi strategici. Pe lângă NATO şi UE, România se va baza
în continuare pe parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii, care
asigură cadrul optim de consolidare a relaţiilor dintre armatele celor două
ţări, în vederea substanţierii poziţiei strategice a României la Marea Neagra.
Toate acestea presupun continuitate în angajamente şi predictibilitate în
acţiuni, se arată în scrisoarea adresată Parlamentului de președintele României, Klaus Iohannis.
Potrivit documentului transmis Parlamentului, România acordă
prioritate respectării obligaţiilor care îi revin în domeniul menţinerii
securităţii internaţionale şi al managementului crizelor de securitate
dezvoltând capabilităţi de apărare proprii în concordanţă cu interesele
naţionale de securitate şi cu profilul său geostrategic, participarea la
misiuni şi operaţii în afara teritoriului Statului Român constituind o
componentă importantă a profilului strategic al României, în cadrul comunităţii
internaţionale.
Şeful statului a informat Parlamentul că forţele şi
mijloacele Armatei României care participă la misiuni şi operaţii în afara
teritoriului statului român în anul 2022 vor fi sub conducerea NATO, UE, ONU,
OSCE, precum şi în cadrul Coaliţiei internaţionale anti-ISIL/Daesh şi în cadrul
Task Force Takuba, în baza angajamentelor naţionale comunicate în cadrul
proceselor de generare a forţei şi a cerinţelor operaţionale specifice fiecărei
misiuni/operaţii.
Efortul principal va fi reprezentat de participarea crescută
la operaţiile din zona de operaţii întrunite din Balcanii de Vest (KFOR, sub
egida NATO, şi EUFOR ALTHEA, sub egida UE), inclusiv prin punerea la dispoziţie
a forţelor de rezervă, aflate în aşteptare în România, concomitent cu
menţinerea contribuţiei semnificative la forţele NATO de răspuns rapid şi în
cadrul grupului de luptă pentru asigurarea prezenţei aliate înaintate
consolidate a NATO din Polonia. Armata României participă la Task Force Takuba,
sub conducerea Franţei, pe parcursul anului 2022, pentru instruirea,
consilierea, monitorizarea şi însoţirea în luptă a forţelor armate maliene şi
nigeriene, facilitarea şi coordonarea activităţilor coaliţiei în vederea
identificării şi contracarării activităţilor şi acţiunilor organizaţiilor
extremist-violente şi teroriste din Sahel, conform cerinţelor operationale
specifice, se mai precizează în scrisoare.
Ministerul Afacerilor Interne pune la dispoziţie, în anul
2022, forţe şi mijloace pentru misiunile Uniunii Europene, OSCE, NATO şi ONU,
precum şi în cadrul structurilor de conducere ale organizaţiilor internaţionale
menţionate, la comandamentele operationale din zonele de misiune şi la
agenţiile Uniunii Europene.
Şeful statului menţionează că pentru îndeplinirea
angajamentelor asumate şi în scopul confirmării rolului ţării noastre de
furnizor de securitate, forţele Armatei României execută misiuni, asigurându-se
‘continuarea acţiunilor de consolidare şi de menţinere a păcii, conform
mandatelor aprobate de către NATO, UE, ONU şi OSCE’.
Personalul participant la operaţii în afara teritoriului
naţional în anul 2022 va avea dotarea tehnică şi armamentul necesare îndeplinirii
misiunilor specifice fiecărui teatru de operaţii, iar fondurile financiare sunt
asigurate din bugetele alocate Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului
Afacerilor Interne, precizează preşedintele Iohannis în scrisoare.