Doi militari români, răniţi în Afganistan
Doi militari din Batalionul 300 Protecţia Forţei 'Sfântul Andrei', aflat în misiune în Afganistan, au fost răniţi luni, în timp ce executau o misiune de patrulare interioară în Baza Aeriană Kandahar.
România Internațional, 06.05.2019, 10:23
Doi militari din Batalionul 300 Protecţia Forţei Sfântul Andrei, aflat în misiune în Afganistan, au fost răniţi luni, în timp ce executau o misiune de patrulare interioară în Baza Aeriană Kandahar. Maşina de luptă de tip MRAP, în care se aflau aceştia, s-a răsturnat, informează Ministerul Apărării Naţionale.
O comisie constituită la nivelul unităţii cercetează cauzele evenimentului. Caporalului clasa a III-a Laurenţiu Bogatu şi fruntaşului Ionuţ Burlacu – li s-a acordat primul ajutor şi au fost evacuaţi la Spitalul Militar ROL III din Baza Aeriană Kandahar.
Starea lor de sănătate este stabilă. Caporalul Bogatu a fost externat şi s-a întors în campul românesc, unde rămâne sub supravegherea echipei medicale a detaşamentului, precizează MApN.
Conducerea MApN este informată în permanenţă despre situaţie şi urmăreşte cu atenţie evoluţia stării de sănătate a militarilor.