Cernăuți: Înmânarea primelor permise de mic trafic de frontieră
Primele permise de mic trafic de frontieră, eliberate în baza Acordului între Guvernul României şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei privind micul trafic de frontieră, au fost înmânate titularilor astăzi.
România Internațional, 01.09.2015, 19:03
Primele permise de mic trafic de frontieră, eliberate în baza Acordului între Guvernul României şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei privind micul trafic de frontieră, au fost înmânate titularilor astăzi, 1 septembrie 2015.
Ministerul Afacerilor Externe salută punerea efectivă în aplicare a Acordului semnat la Kiev la 2 octombrie 2014 şi intrat în vigoare la data de 14 mai 2015. Aproximativ 2 milioane de cetăţeni români şi ucraineni, de pe o parte şi alta a frontierei, sunt potenţiali beneficiari ai dispoziţiilor acestui Acord.
Din momentul în care partea română a demarat procedura de preluare a cererilor pentru eliberarea de permise de mic trafic de frontieră, la data de 3 iulie 2015, Ambasada României la Kiev şi oficiile consulare ale României de la Cernăuţi şi Odessa au primit peste 1.150 de astfel de cereri, în cea mai mare parte primite la Cernăuţi.
Acest nou instrument juridic introduce facilităţi considerabile cu privire la regimul călătoriilor în regiunile limitrofe frontierei comune a celor două ţări vecine, în favoarea locuitorilor acestor zone.
MAE român a depus eforturi pentru definitivarea tuturor măsurilor impuse de intrarea în vigoare şi punerea în aplicare a Acordului privind micul trafic de frontieră, ca parte a acţiunilor prin care România sprijină, prin toate mijloacele, facilitarea călătoriilor cetăţenilor ucraineni şi apropierea Ucrainei de Uniunea Europeană. În acest context, partea română a tratat cu maximă prioritate definitivarea formalităţilor tehnice necesare pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor Acordului şi a demarat cu succes şi la înalte standarde procedura de preluare a cererilor de eliberare a permiselor de mic trafic de frontieră.
Printre măsurile necesare punerii în aplicare a Acordului se numără şi demersurile de operaţionalizare rapidă a Consulatului României de la Solotvino (regiunea Transcarpatia, Ucraina), care este esenţială pentru implementarea Acordului în această regiune componentă a ariei sale de aplicabilitate şi care este prevăzută ca atare de dispoziţiile Acordului. Astfel, au fost alocate toate fondurile şi resursele de personal necesare, a fost identificat sediul în localitatea Solotvino şi au fost solicitate părţii ucrainene, în luna iunie, avizele necesare pentru circumscripţia consulară a Consulatului (Transcarpatia) şi pentru clădirea în care va funcţiona oficiul consular.
Partea română îşi exprimă încrederea că răspunsul pozitiv al părţii ucrainene va fi transmis în cel mai scurt timp, pentru a permite implementarea deplină şi la timp a Acordului, prin procesarea rapidă a cererilor şi eliberarea promptă a permiselor.