Afumături
Păstrăvul, caşul, cârnaţii şi şunca sunt produse ce pot fi conservate prin afumare, un procedeu practicat şi în perioada medievală când pentru fiecare horn era pusă o taxă denumită fumărit
Ștefan Baciu, 05.01.2024, 13:56
Păstrăvul, caşul, cârnaţii şi şunca sunt produse ce pot fi conservate prin afumare, un procedeu practicat şi în perioada medievală când pentru fiecare horn era pusă o taxă denumită fumărit sau coşerit, impusă în secolul al 17-lea în Muntenia, Moldova şi Transilvania. Cel mai probabil, aşa s-a creat tradiţia produselor din carne de porc puse la afumat în podul caselor de pe care proprietarii îndepărtau o parte dintre coşuri.
Astfel, fumul din sobă se ducea în podul casei şi ieşea prin acoperiş, îmbinând, cum se spune, plăcutul cu utilul. Pe de o parte erau afumate produsele puse în podul casei, pe de alta era evitată plata impozitului pe coş.
În zilele noastre nu se mai practică afumarea în podul caselor, ci în incinte special amenajate, tinând cont însă de câteva reguli. De exemplu, pentru afumare se foloseşte lemn de esenţă tare, precum stejar, fag sau carpen. Specialiştii în chimie alimentară nu recomandă lemnul de brad sau molid pentru că produsele afumate pot deveni cancerigene.
Apoi, între lemnele care ard mocnit şi produsele din carne de porc atârnate în afumătoare trebuie să fie o distanţă de cel puţin un metru pentru ca fumul din interior să fie rece. În plus, timpul de afumare este diferit, în funcţie de produsele ce urmează a fi supuse acestui procedeu de conservare. Pentru peşte şi brânzeturi timpul de păstrare în afumătoare este mai mic, cârnaţii şi şunca de porc trebuind menţinute un timp mai îndelungat în afumătoare. De asemenea, produsele din carne de porc trebuie pregătite înainte de procesul de afumare.
Slănina şi şunca pot fi puse între straturi de sare şi lăsate circa 3-4 saptămâni, după care sunt curăţate de sare şi puse la zvântat înaintea afumării. Există şi posibilitatea de a pune şunca şi slănina în baiţ, un amestec de sare şi condimente (foi de dafin, usturoi, boabe de piper, ardei iute sau boia). Acest amestec, cu multă sare, trebuie fiert, apoi răcit.
Bucăţile de şuncă şi de slănină sunt lăsate în acest baiţ timp de o săptămână înainte de a trece prin procesul de afumare. Toate produsele afumate din carne de porc pot fi consumate ca atare, ca o gustare rece. Trebuie făcută o menţiune specială pentru ciolanul de porc care este consumat cald în mâncăruri în care garnitura este fie fasolea boabe, fie varza călită.
Timpul de păstrare a afumăturilor este de 20-30 de zile pentru păstrăvul sau caşul afumat, putând ajunge la câteva luni pentru produsele din carne de porc, bineînţeles cu condiţia ca să fie ţinute într-un loc răcoros.