Friptură de porc la tavă
În această ediţie, continuăm să acordăm atenţie unor preparate din carne de porc pentru că, nu-i aşa?, este posibil ca să mai fi rămas ceva în congelator după sacrificarea rituală a porcului, în zilele premergătoare Crăciunului.
Ștefan Baciu, 23.01.2016, 09:26
În această ediţie, continuăm să acordăm atenţie unor
preparate din carne de porc pentru că, nu-i aşa?, este posibil ca să mai fi rămas ceva
în congelator după sacrificarea
rituală a porcului, în zilele
premergătoare Crăciunului.
Din pulpă de porc sau dintr-o carne ceva mai grasă precum fleica poate fi pregătită o excelentă friptură la
ceaun. După ce am tăiat carnea în cubuleţe şi o lăsăm să se rumenească, la foc mic, într-un ceaun, în
propria grăsime sau în puţină untură, adăugăm două cepe, tocate mărunt,
bulion sau puţin suc de roşii şi un pahar de
apă, lăsând să fiarbă înăbuşit. Spre final, turnăm un
pahar de vin, punem câţiva căţei de usturoi, tocaţi mărunt, cimbru, piper şi
sare după gust. Această friptură poate fi servită imediat, cu mămăligă sau cu o
garnitură de piure.
Pulpa
de porc poate fi pregătită însă şi în cuptor, la tavă. Presupunem că avem o
bucată de carne de circa 1,5 kg pe care o tăiem în felii groase de un deget.
Crestăm aceste felii la margine, din loc în loc, un truc prin care este evitată
curbarea acestora în timpul coacerii în cuptor. Aşezăm aceste felii, pe un
singur strat, într-o tavă. În tavă turnăm puţină apă, atât cât să acopere feliile
de carne, precum şi puţin bulion. În tavă punem şi câţiva căţei de usturoi,
tocaţi mărunt, cimbru mărunţit şi piper şi lăsăm la cuptor la foc mediu spre
mic circa trei sferturi de oră. Dacă în acest timp nivelul sosului scade prea
mult, atunci se mai poate adăuga puţin suc de roşii sau, de ce nu?, un pahar de
vin. Friptura de porc la tavă poate fi servită cu piure de cartofi şi cu salată
de murături.
Înainte
de a fi pregătită, pulpa de porc poate fi lăsată într-un baiţ, ceea ce o va
face mai fragedă. Astfel, în tava în care vom pregăti friptura la cuptor, vom
întinde feliile de carne într-un singur strat şi le acoperim cu vin roşu în
care punem şi condimente. Avem nevoie de o căpăţână de usturoi ai cărei căţei
îi curăţăm şi îi mărunţim, de câteva fire de cimbru sau cimbru mărunţit, piper
măcinat, două foi de dafin şi puţină sare. Lăsăm carnea în baiţ timp de câteva
ore, apoi o pregătim în cuptor, după care poate fi servită cu piure de cartofi
şi cu salată de murături.