Gala premiilor Radio România Cultural
Gala Premiilor Radio România Cultural, ajunsă la cea de-a 22-a ediție, şi-a desemnat recent câştigătorii pe scena Teatrului Odeon din București.
Corina Sabău, 10.04.2023, 15:02
Gala Premiilor Radio România Cultural, ajunsă la cea
de-a 22-a ediție, şi-a desemnat recent câştigătorii pe scena Teatrului Odeon din
București.
Laureata Premiului de Excelență a fost actrița Dorina Lazăr, una
dintre cele mai apreciate artiste din România, care și-a legat destinul de
scena Teatrului Odeon, a avut zeci de roluri memorabile în teatru și film, și a
fost foarte activă în promovarea noilor generații. Actrița a dedicat premiul
oferit de RRC soțului ei, jurnalistul Mihai Lazăr, fiicei sale, Ioana
Stăncescu, jurnalistă la RRI-Secția Franceză, și nepoatei Ana.
Mulțumesc
mult radioului public, care este foarte apropiat de actori, de oameni, este
nelipsit din viața noastră. Mă bucur grozav că această Gală se desfășoară la
noi, la Teatrul Odeon. Aș vrea să dedic acest premiu bărbatului meu, Mihai
Lazăr, care și-a început cariera de jurnalist la Secția Franceză de la Radio
România Internațional, și fiicei mele, Ioana Maria Stăncescu, jurnalistă la
același departament. Din urmă vine și nepoata mea, Ana, care deocamdată nu știe
ce va alege să studieze în viitor. Dar învață și ea limba franceză.
Premiul special Jazz Made in Romania i-a fost
acordat muzicianului și promotorului muzical Florian Lung. Muzicolog,
compozitor, pedagog și aranjor, membru al Uniunii Compozitorilor și
Muzicologilor din România,
onorat în 2003 cu Ordinul Meritul Cultural în rang de Cavaler, Florian Lungu
este una dintre personalitățile centrale ale jazz-ului românesc, autor a peste
7000 de emisiuni de radio și televiziune, prezentator și susținător al celor
mai importante festivaluri de gen din țară. Premiul Timișoara Capitală
Europeană a Culturii 2023, i-a revenit lui Ovidiu Șandor, inițiatorul bienalei
Art Encounters. Premiul special RRC Responsabil a fost primit de Mihaela
Chiper, fondatoarea Asociației pentru Victimele Infracțiunilor Sexuale.
Aș
fi putut avea un discurs din cărți pentru acest moment, dar am ales să vă spun
cum, în urmă cu doi ani, împreună cu cofondatoarele acestei asociații- Anca,
Evghenia, Anca și Ligia- amenajam primele camere de audieri pentru copii în
cadrul câtorva Parchete din România. Aceste proiecte ale noastre, pentru care
le mulțumim foarte mult partenerilor pe care i-am avut până acum, au crescut și
le sunt de folos profesioniștilor care lucrează în justiție și servicii
sociale. Aș vrea să mai spun că suntem aici pentru că știu că împărtășim
aceleași valori legate de respect și de încredere și că aceasta este platforma
pe care vreau să ne mișcăm și să ne dezvoltăm în continuare, pentru că toate
posibilitățile sunt deschise. Sunt foarte recunoscătoare pentru acest premiu și
pentru ce au făcut toți profesioniștii și oamenii care au înțeles că justiția
trebuie adaptată la nevoile copiilor care trec printr-o traumă atât de adâncă,
cum este abuzul sexual.
La categoria Proză, Premiul acordat de RRC i-a revenit
scriitorului Mircea Cărtărescu, pentru romanul Theodoros (editura Humanitas,
2022). Moni Stănilă a fost premiată la Categoria Poezie pentru cartea Ofsaid
(Editura Nemira, 2022). La categoria Teatru a fost premiată Echipa Reactor de
Creație și Experiment din Cluj-Napoca, pentru spectacolul Visul de Alexa
Băcanu, în
regia lui Dragoș Alexandru Mușoiu, din cadrul proiectului Zonă de siguranță,
în timp ce Cristian Mungiu a fost premiat la categoria Film pentru R.M.N.”.