Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Radio România Muzical împlinește 25 de ani

În luna martie a acestui an, unul dintre posturile cele mai îndrăgite care emit sub sigla Radio România aniversează 25 de ani de existență.

Radio România Muzical împlinește 25 de ani
Radio România Muzical împlinește 25 de ani

, 23.03.2022, 16:30

În luna martie a acestui an, unul dintre posturile cele mai îndrăgite care
emit sub sigla Radio România aniversează 25 de ani de existență. Este vorba de
Radio România Muzical, canal dedicate în exclusivitate melomanilor. Actualul manager al Radio România Muzical a
fost de față la apariția acestui post care, în timp, a devenit unul dintre
produsele de marcă ale radioului public românesc.

Liliana
Staicu: Dacă mă uit în urmă, la începuturile din perioada anilor 1995-1996, ele
au fost extrem de dificile. A fost o decizie luată de cea care a fost prima
directoare a postului Radio România Muzical, doamna Mihaela Doboș, cu sprijinul
bineînțeles al conducerii de atunci a Radioului. Și mă refer în special la
Eugen Preda și Tudor Cătineanu, doi dintre președinții directori generali ai
acestei instituții care au susținut necondiționat înființarea unui post de
muzică clasică.(…) Din momentul deciziei Consiliului de Administrație și până
la primul semnal de post de pe 24 martie 1997 a fost o perioadă foarte
zbuciumată pentru că, deși decizia fusese luată, nu era absolut nimic sigur.
Nici măcar cu o zi înainte de 24 martie nu știam dacă vom putea intra în emisie
sau nu. În fine, îmi aduc aminte cu câtă emoție alături de colegii mei,
realizatori coordonatori ai postului Radio România Muzical, am ascultat acest
prim semnal de emisie și m-am lansat în această aventură. Este dificil, dar
este și foarte frumos. E o responsabilitate enormă să construiești un post de
radio de nișă, așa cum suntem noi, care eu cred că, în acești 25 de ani, a
evoluat extrem de bine și de frumos.


Cu toate că și alte posturi aparținând Radio România trasmiteau muzică
clasică, acum 25 ani melomanii din România aveau nevoie de un canal care să
difuzeze 24 de ore în continuu doar genul lor preferat. Revine la microfon,
Liliana Staicu, manager Radio România Muzical:

Într-adevăr, se simțea
nevoia pe piața media din România unui post dedicat muzicii clasice, în
special. (…) Cred că a umplut o nișă(…) care cu timpul s-a dezvoltat. Pentru
că, dacă acest post, în primii ani, a fost construit cumva elitist, cu foarte
multe emisiuni de estetică muzicală și de muzicologie, ulterior, cam după zece
ani , odată cu evoluția pieței media și a obiceiurilor de ascultare a celor
cărora ne adresăm, a început să se dezvolte și altă paletă de emisiuni. Așa că,
pe lângă emisiunile acestea serioase de muzicologie, cu comentarii extrem de
aplicate pentru un anume tip de ascultător, am început , cam de acum
cincisprezece ani, să ne adresăm și
altor tipuri de ascultători, să deschidem porțile prin diverse alte formate de
emisiuni către cei care își doresc să se apropie de muzica clasică, dar nu cunosc foarte multe. Emisiunile de educație muzicală sau de
inițiere au început să capete din ce în ce mai multă greutate în grila de
program.


În timp, Radio România Muzical a început să dezvolte și alt tip de proiecte
în afară producției de emisiuni audio.

Liliana Staicu: M-aș referi aici în
primul rând la Ascultă 5 minute de muzică clasică. Este un proiect care a
plecat de la ideea de a încerca să oferim cinci minute de muzică în câteva
spații neconvenționale: un magazin în care îți faci cumpărăturile sau o
librărie sau un spațiu de genul acesta. Nu a fost ușor la început, dar după un
an sau doi au început să vină cereri din partea celor cu care chiar ne-am fi
dorit să lucrăm. Așa încât aceste cinci minute de muzică clasică se difuzează
de două ori pe an în lunile martie și octombrie în supermarketuri, în malluri,
în magazinele de bricolaj și în multe alte locuri să spunem neconvenționale.
(…) După aceea am reușit cu foarte mare succes să extindem în școli. Printr-un
parteneriat cu Ministerul Învățământului, avem o secțiune a acestui proiect
care se adresează copiilor. Există un mic site în interiorul site-ului Radio
România Muzical dedicat acestui proiect. Copiii primesc premii pentru audițiile
pe care le fac. Sunt implicați profesorii de muzică din școli așa încât
succesul este foarte mare.


În prezent, Radio România Muzical poate fi ascultat online, oriunde în
lume, la adresa https://www.romania-muzical.ro/


RadioRomaniaInternational · Eveniment cultural: Radio România Muzical împlinește 25 de ani – 23.03.2022
Foto: MNIR
Eveniment cultural miercuri, 28 august 2024

De la Mayer la Preziosi. Spațiul românesc în viziunea artiștilor-călători

Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) prezintă până la finalul lunii octombrie expoziția „De la Mayer la Preziosi. Spațiul românesc...

De la Mayer la Preziosi. Spațiul românesc în viziunea artiștilor-călători
Foto: facebook.com/MuzeulMunicipiuluiBucuresti
Eveniment cultural luni, 26 august 2024

Omul Aman – Înscrisuri, marafeturi și alte fasoane

Muzeul Municipiului București (MMB) aduce în atenția publicului iubitor de artă o nouă propunere expozițională la sediul muzeului de la Muzeul...

Omul Aman – Înscrisuri, marafeturi și alte fasoane
Expoziția tematică „Vechi cărți românești cu steme domnești și stihuri poeticești” (foto: Muzeul Municipiului București)
Eveniment cultural luni, 19 august 2024

Vechi cărți românești, prezentate la Muzeul Municipiului Bucureşti

Această expoziție aduce în fața publicului carte veche și rară din patrimoniul MMB. Despre expoziție și despre ce prezintă aceasta am stat...

Vechi cărți românești, prezentate la Muzeul Municipiului Bucureşti
Foto: Muzeul Național de Istorie a României / mnir.ro
Eveniment cultural miercuri, 14 august 2024

Eveniment cultural – Leul de hârtie la MNIR

În centrul capitalei, la Muzeul Național de Istorie a României (MNIR), pe parcursul lunii august, are loc expoziția temporară „Leul de...

Eveniment cultural – Leul de hârtie la MNIR
Eveniment cultural luni, 12 august 2024

Mircea Cărtărescu, distins cu Dublin Literary Award

Romanul „Solenoid” al scriitorului Mircea Cărtărescu a câștigat premiul Dublin Literary Award 2024. „Cu pasaje de mare frumusețe, extrem...

Mircea Cărtărescu, distins cu Dublin Literary Award
Eveniment cultural luni, 05 august 2024

„Un Stradivarius în școli”

Răzvan Stoica, unul dintre cei mai apreciați violoniști ai scenelor internaționale contemporane, împreună cu vioara sa Stradivarius, acompaniat...

„Un Stradivarius în școli”
Eveniment cultural luni, 29 iulie 2024

Classix Lab

Pe timp de vară, în perioada 26 iulie – 1 august, organizatorii propun o inițiativă nouă ce promovează diversitatea de gen derivată din...

Classix Lab
Eveniment cultural miercuri, 24 iulie 2024

Capodopere din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României

În anul 2012, Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) a lansat proiectul „Capodopere din patrimoniul MNIR” – prin intermediul acestuia...

Capodopere din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company