Filmul „Monştri”, premiere internaţionale şi nominalizări la Premiile Gopo
Filmul Monştri, în regia lui Marius Olteanu, prezentat în premieră acum un an în cadrul Berlinalei, a primit nouă nominalizări la Premiile Gopo, a fost selecţionat în peste 40 de festivaluri şi a avut recent premiera în Franţa şi Spania.
Corina Sabău, 02.03.2020, 13:36
Filmul
Monştri,
în regia lui Marius Olteanu, prezentat în premieră acum un an în cadrul
Berlinalei, a primit nouă nominalizări la Premiile Gopo, a fost selecţionat în
peste 40 de festivaluri şi a avut recent premiera în Franţa şi Spania. Filmul
este povestea unui cuplu având un mariaj de 10 ani, dar care a ajuns aproape o
formalitate. Întrebarea cheie a filmului este dacă cea mai mare dovadă de
dragoste nu ar fi acceptarea plecării celuilalt. Filmul este și o frescă a
societății actuale românești, în care presiunea socială, familială, legate de
transformările economice, transformă adeseori cuplul într-unul de monștri.
Turnajul a durat 27 de zile, și se bazează pe povești reale, autorul
chestionând, în dorința sa de a documenta cât mai bine filmul, cupluri cu
diverse experienţe în căsnicie.
Rolurile principale – Arthur şi Dana – sunt
excelent interpretate de Cristian Popa şi Judith State. L-am întrebat pe Marius
Olteanu dacă se aştepta ca filmul lui, Monştri, să primească atâtea nominalizările la Gopo, printre
care cel mai bun film de lungmetraj, cea mai bună regie şi cel mai bun film de
debut. Nu, nu mă aşteptam! Fiecare competiţie de
acest gen depinde foarte mult de cei care fac selecţia şi nu ştii niciodată la
ce să te aştepţi. Recunosc că mi-aş fi dorit foarte mult să existe şi o
nominalizare pentru actor în rol principal, adică pentru Cristian Popa, pentru
că mi se pare că ceea ce a reuşit să facă el în Monştri este foarte curajos. De
fapt, mi-a fost foarte greu să găsesc un actor pentru acest rol. Dar, dacă tot
vorbim despre nominalizări, pot să spun că nominalizarea mea pentru el există.
Aş spune că pentru Cristian Popa a fost un debut, el a mai jucat în filme de
lungmetraj, dar n-a avut până acum rolul principal. Eu am apreciat foarte mult
ce performanţă a reuşit să facă şi m-a bucurat că în filmul ăsta jocul
actorilor a fost apreciat peste tot unde a fost văzut filmul. Chiar şi în cazul
cronicilor mai rezervate, a fost totuşi remercat jocul actorilor.
Olteanu este de partea protagoniștilor săi, îi
vrea împreună, chiar dacă poate, la fel ca ei, nu știe de ce continuă să fie
împreună. Probabil că cei doi
formează un cuplu deoarece împărtășesc o percepție specială asupra lumii -
aceea de a refuza comportamentul obtuz decis de tiparele impuse de către
societate scrie un cronicar de film din Italia. Iar un critic de la
Variety a inclus filmul Monştri printre cele mai bune filme ale anului 2019.
Am vorbit cu Marius Olteanu şi despre felul în
care a fost receptat filmul pe plan internaţional. Pentru
mine a fost o experienţă foarte interesantă, am încercat să mă duc peste tot
unde s-a putut cu filmul, tocmai pentru a vorbi cu spectatorii şi pentru a le
vedea reacţiile. Şi
reacţiile au fost foarte diferite, trebuie făcută diferenţă între felul în care
este receptat filmul într-un festival faţă de premiera din cinematografe. Până
acum, filmul a fost în peste 40 de festivaluri, dar premieră/lansare în
cinematografe, am avut în Franţa, Olanda, Belgia, Luxemburg, iar în perioada
asta urmează să lansăm filmul şi în Mexic. Într-un festival organizat în India,
la Festivalul Internațional de Film din Goa, am avut cea mai lungă sesiune de Q&A,
iar organizatorii ne-au spus că ar fi fost şi
cea mai lungă din ultimii 20 de ani. Şi asta s-a întâmplat pentru că în India fuseseră legalizate legăturile între homosexuali cu un an înainte, era
un subiect la zi. În schimb, în Maroc, unde homosexualitatea este încă un
subiect tabu şi homosexualii sunt băgaţi la închisoare, la secvenţa întâlnirii
între Şerban Pavlu şi Cristian Popa mare parte din sală s-a ridicat şi a
plecat, a fost o demonstraţie a celor mai mulţi dintre spectatori că se
disociază de subiect. Exceptând această situaţie, spectatorii au părut să
empatizeze foarte tare cu cuplul principal, interpretat de Judith State şi
Cristian Popa, şi mi s-a părut că asta a contat până la urmă cel mai mult.