Evenimente teatrale ale anului 2019

2019 - un an în care festivalurile teatrale româneşti consacrate au confirmat, în timp ce altele, de mai mici dimensiuni, şi-au reafirmat deschiderea spre schimburile culturale cu anumite zone, spre experiment şi spre comunitatea locală

Carmen Săndulescu, 23.12.2019, 13:29

2019 – un an în care festivalurile teatrale
româneşti consacrate au confirmat, în timp ce altele, de mai mici dimensiuni,
şi-au reafirmat deschiderea spre schimburile culturale cu anumite zone, spre
experiment şi spre comunitatea locală. Iar altele au fost la prima ediţie. Pe
scurt, un peisaj teatral tot mai variat, mai racordat la evoluţia teatrului
contemporan din Europa, mai atent la public.

Oana Cristea Grigorescu, critic de
teatru şi membru UNITER, a participat la mare parte dintre aceste festivaluri.
Adesea ca membră a unui juriu de specialitate. Câteva dintre opiniile ei ies în
evidenţă.

Este o tradiţie, în fond, să facem
bilanţuri, să privim anul care se încheie şi să tragem concluzii, parţiale. Mai
ales să festivalurile sunt un gen de evenimente de care viaţa teatrală
românească nu duce lipsă.Sunt din ce în ce mai multe festivaluri în mai toate
oraşele cu teatre importante. Eu cred că, dincolo de dorinţa de a arăta ce e
mai bun, înregistrăm o privire tot mai atentă spre public. Şi ea era de mulţi
ani necesară în managementul instituţiilor de spectacol.Teatrele se adresează
mai ales publicului local, aducând câte
o mostră din ceea ce e reprezentativ pentru ele, dar şi din ceea ce e
important în spectacologia românească. Şi ilustrând
direcţia spre care merge teatrul contemporan: experimentală, performativă.

Există, cum bine se ştie, câteva
festivaluri extinse şi prestigioase în lumea teatrală europeană şi dincolo de
ea. Festivaluri cu box-office, cum ar spune cinefilii. Festivalul Internaţional
de Teatru de la Sibiu (FITS), Festivalul Naţional de Teatru de la Bucureşti
(FNT), Festivalul Internaţional Interferenţe
de la Cluj. Să nu uităm că un mare succes al FITS este spectacolul
Povestea prinţesei deocheate care va fi prezentat anul viitor într-un amplu
turneu în Japonia. Pe 17, 18 şi 19 decembrie 2019 spectacolul s-a jucat la
Bruxelles, la Festivalul Internaţional de Artă EUROPALIA, în prezenţa a peste
60 de oficiali şi invitaţi de marcă. Desigur, asemenea succese sunt, de regulă,
semnate de regizori consacraţi, care fac săli pline. În cazul nostru, Silviu
Purcărete.

Interesant de subliniat este faptul
că, pe lângă aceste spectacole de vitrină, se afirmă în România şi alte
tendinţe. Oana Cristea Grigorescu explică:

Aici aş aminti şi un alt foarte important
festival internaţional de teatru – TEST – de la Timişoara. Organizat de Teatrul
Maghiar şi de cel German din oraş. Este vorba iarăşi de o deschidere, de data
aceasta spre zona Balcanilor, în general a ţărilor fostului bloc socialist.
Sunt legături culturale care se află, cumva, în curs de recuperare. Importantă
este aici explorarea în festival a zonei performative experimentale mai ales. Şi
a relaţiei teatrului cu societatea, o relaţie care să ducă la dezvoltarea
spiritului critic al spectatorului. Ce găsesc definitoriu pentru acest an este
tocmai efortul şi dorinţa unor festivaluri de a-şi consolida un profil şi de a
urmări consecvent un anume tip de programe care să contribuie la dezvoltarea
comunităţii. Aici mă mai gândesc la Festivalul de teatru de la Piatra Neamţ,
care include şi câteva spectacole internaţionale. Directoarea festivalului şi a teatrului de acolo, regizoarea
Geanina Carbunariu, alege în fiecare an o temă anume. De regulă, orientată spre public.
Sloganul din 2019 a fost SUCCES
şi ne-a propus să medităm asupra a ceea ce înseamnă azi acest cuvânt, atât de
mult folosit.

Concluzia, parţială (cum
bine spune specialista noastră), este una încurajatoare şi dătătoare de hrană
pentru gânduri: festivalurile teatrale din România anului 2019 au dat măsura
dezvoltării teatrului pe mai multe direcţii. Dacă debitul de producţie nu a
fost neapărat spectaculos, dacă producţiile nu au fost toate de nivel maxim, în
schimb teatrul independent s-a afirmat şi se afirmă tot mai hotărât. Mai ales
în ultimii zece ani.Dovadă: a reuşit cu brio să intre şi în selecţiile oficiale
ale unor festivaluri organizate de instituţii consacrate. Independenţii şi-au
asumat un tip de teatru documentar, teatru politic,social, care pune în valoare
şi stimulează dramaturgia nouă. Se joacă multe texte dramatice special scrise pentru
independenţi. Ceea ce înseamnă că a venit, probabil, momentul ca statutul
teatrelor şi al artiştilor independenţi să fie luat serios în calcul. Şi nu
doar prin proiecte punctuale, ci prin strategii şi poate chiar prin structuri
care să ofere sprijin consecvent.