Gala Premiilor Uniunii Artiștilor Plastici din România 2023
Gala Premiilor Uniunii Artiștilor Plastici din România a avut loc la Muzeul Naţional de Artă din Timișoara. Am stat de vorbă cu unii dintre laureaţi, dar şi cu lideri ai UAP.
Eugen Cojocariu, 19.09.2023, 17:34
Uniunea Artiștilor Plastici din România a acordat titlul de Prieten al Artelor unor personalități și instituții care s-au remarcat în susținerea culturii naționale. Două posturi ale societăţii Române de Radiodifuziune, Radio România Internaţional şi Radio România Cultural, se numără între instituţiile care au primit distincţia pentru întreaga activitate de susţinere şi promovare a artelor.
Gala Premiilor Uniunii Artiștilor Plastici din România, cel mai important eveniment cultural al forului reprezentativ al artiștilor vizuali profesioniști din țara noastră, a avut loc în Sala Barocă a Muzeului Naţional de Artă din Timișoara.
Am discutat după Gală cu Preşedintele Uniunii, Petru Lucaci.
Vicepreşedintele Uniunii, Gheorghe Dican, ne-a povestit ce se află în spatele organizării unei asemenea gale.
Pictorița Dana Constantin, preşedinta Filialei Timișoara a UAP, a obţinut un Premiu de Excelență.
Premiul pentru Pictură a revenit cunoscutului artist vizual Eugen Raportoru.
Premiul pentru Sculptură a fost câştigat de artistul vizual Virgil Scripcariu.
Premiul Consiliului Director al UAP din România a revenit artistei vizuale Emilia Persu și sculptorulului Liviu Mocan. Am stat de vorbă mai întâi cu doamna Persu.
Sculptorul Liviu Mocan, de asemenea laureat cu Premiul Consiliului Director al UAP din România, ne-a acordat un interviu imediat după gală.
Premiul Juriului a revenit tânărului sculptor Traian Cherecheș. L-am întrebat ce înseamnă acest premiu pentru el.
Premiul pentru Diaspora a fost câştigat de un cunoscut artist vizual român stabilit în Franţa, pictorul Dorin Crețu.
Premiul Revistei Arta a revenit cunoscutului pictor şi profesor universitar Ioan Augustin Pop.
Încheiem seria interviurilor realizate după Gala Premiilor Uniunii Artiștilor Plastici din România cu Tudor Zbârnea, Directorul General al Muzeului Naţional de Artă al Moldovei, prezent la evenimentul din Timişoara.