Reguli noi pentru străinii la studii sau muncă
Inspectoratul General pentru Imigrări a simplificat procedurile de lucru privind eliberarea documentelor emise cetățenilor străini și europeni, începând cu 1 ianuarie 2022
Luiza Moldovan, 04.02.2022, 16:16
Inspectoratul General pentru Imigrări a simplificat procedurile de lucru
privind eliberarea documentelor emise cetățenilor străini și europeni, începând
cu 1 ianuarie 2022. Astfel, la solicitarea acordării sau prelungirii dreptului
de ședere sau de rezidență sau de emitere a avizului de angajare nu mai sunt
necesare copii ale următoarelor documente: actul de identitate al cetățeanului
român/străin eliberat de autoritățile române, scrisoare de acceptare la studii,
actul constitutiv al instituției de formare profesională și actul constitutiv
al organizației. Nu vor mai fi necesare copii ale certificatului de
înmatriculare al societății comerciale, ale actelor constitutive ale societății
comerciale, hotărârii judecătorești de înființare, certificatului cu
înscrierile efectuate la Oficiul National al Registrului Comertului,
autorizației de funcționare și avizului tehnic de specialitate. Totodată, cetățenii
UE, cei din Spaţiul Economic European şi din Elveţia, cât și cetățenii terți,
nu mai sunt obligați să depună copie a certificatului de căsătorie și a
certificatului de naștere al copilului, cetățean român/străin, eliberate de
autoritățile române.
Inspectoratul General pentru Imigrări a derulat recent campania Angajarea
în muncă a străinilor veniți la studii în România, prin care a dorit să
informeze cetățenii străini care se află la studii pe teritoriul României cu
privire la posibilitatea desfășurării unor activități lucrative, precum și în
ceea ce privește drepturile și obligațiile ce le revin ca angajați. Astfel, după
venirea în România în baza vizei de lungă ședere în scop de studii, străinii
trebuie să solicite prelungirea dreptului de ședere în scop de studii, până la
expirarea dreptului de ședere prevăzut în colantul de viză. Străinii cu drept
de şedere temporară pentru studii pot lucra pe teritoriul României pentru a-şi
completa mijloacele de întreţinere, fără aviz de angajare, numai cu contract
individual de muncă cu timp parţial cu durata muncii de maximum 4 ore pe zi.
Dreptul de şedere temporară pentru studii se poate prelungi cu 9 luni după
absolvirea studiilor, pentru căutarea unui loc de muncă şi efectuarea formalităţilor
de angajare în muncă sau în vederea deschiderii unei afaceri, cu prezentarea
documentelor care atestă finalizarea studiilor. După finalizarea studiilor,
străinii titulari ai unui drept de şedere temporară pentru studii pot solicita
prelungirea dreptului de şedere în scop de muncă fără obligativitatea obţinerii
unei vize de lungă şedere pentru angajare în muncă, dar cu condiția să prezinte
o copie a avizului de angajare sau contractul individual de muncă cu normă
întreagă, înregistrat în registrul general de evidenţă a salariaţilor, din care
rezultă că salariul este cel puţin la nivelul salariului de bază minim brut pe
ţară garantat în plată. În cazul lucrătorilor înalt calificaţi, salariul
trebuie să fie la nivelul de cel puţin două ori câştigul salarial mediu brut.